Expres

BRAȘOV. Taxiurile la control, inclusiv pe parte tehnică! Verificări și la autoturismele folosite la transportul alternativ

 

Polițiștii brașoveni, în colaborare cu reprezentanți ai Registrului Auto Român Brașov, au desfășurat ieri o acțiune de verificare a taxiurilor și a autovehiculelor folosite la transportul alternativ. Controalele au avut loc în intervalele orare 11.00 – 13.00 și 17.00 – 19.00, pe raza municipiului Brașov.

Printre obiectivele acțiunii s-au numărat:
– Reducerea cauzelor generatoare de evenimente rutiere;
– Verificarea respectării legislaţiei rutiere;
– Verificarea legalității transportului în regim taxi și a transportului alternativ;
– Combaterea evaziunii fiscale;
– Impunerea respectarii normelor legale care reglemeteaza activitatea de transport public de persoane și circulația vehiculelor pe drumurile publice;
– Verificarea alcoolscop a tuturor conducătorilor de autovehicule care efectuează transport de persoane;
– Verificarea starii tehnice a autovehiculelor utilizate pentru efectuarea acestei activităti;
– Verificarea funcționării corecte a aparatelor de taxat;
– Verificarea respectării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Polițiștii au aplicat 69 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 13.750 lei, dintre care 58 pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, 10 pentru încălcarea dispozițiilor prevăzute în Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere și o sancțiune contravențională pentru nerespectarea Legii nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto, potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Brașov, comisar Alina-Maria Ivan.

De asemenea, polițiștii au reținut cinci certificate de înmatriculare, dintre care patru pentru constatarea de defecțiuni tehnice și una pentru lipsă RCA.

„Polițiștii brașoveni vor desfășura astfel de acțiuni și în perioada următoare, pe raza întregului județ Brașov, scopul tuturor activităților desfășurate fiind crearea unui climat de ordine și siguranță publică”, a precizat comisarul de poliție.

FOTO – ARHIVĂ


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare