Expres

BRAȘOV. Surprize la concursul pentru șefia Casei de Sănătate

 

Doar două dosare au fost depuse pentru participarea la concursul organizat de Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) pentru ocuparea postului de președinte-director general al Casei de Asigurări de Sănătate a Județului (CASJ) Braşov.

Unul dintre ele este al dr. Elemer Wusinczky, fost ocupant, în mai multe rânduri, al scaunului de șef la Casa de Sănătate. Și are toate şansele să ocupe scaunul de preşedinte-director general, fiind singurul care a rămas în concursul organizat de CNAS. Actualul şef interimar al CAS Braşov, dr. Cătălin Şeitan, a intrat şi el în concurs, dar a fost respins la prima etapă – selecţia dosarelor. „Nu îndeplineşte condiţia specifică – activitatea desfăşurată în funcţia de conducere de minim 5 ani, prevăzută de articolul 4, al. 3, pct. IV, din anexa la Ordinul Preşedintelui CNAS nr. 799/2015” este motivul respingerii dosarului în cazul dr. Şeitan. Acesta a putut face contestaţie până aseară. Dr. Șeitan a mai avut o perioadă de interimat acum doi ani și apoi a ocupat funcția prin concurs, din 1 iulie 2014, pentru ca în octombrie să fie suspendat, asemenea tuturor colegilor săi, din funcție, pe motiv că „au fost actualizaţi indicatorii de performanţă pentru postul de director general al CNAS şi pentru funcţia de preşedinte-director general al caselor judeţene de asigurări de sănătate”. Ulterior, el a fost nunit interimar, funcție pe care o exercită acum.

Proba scrisă va avea loc în 2 martie, ora 10.00, la sediul CNAS – sala de Consiliu. Interviul va avea loc în maxim patru zile lucrătoare de la susţinerea probei scrise.
Dr. Elemer Wusinczky a fost director al CNAS în perioada martie – decembrie 2009, când toţi şefii de case judeţene au fost demişi, pe baza unui ordin de modificare a indicatorilor de management, la fel cum s-a întâmplat în octombrie 2015. În mai 2010 a revenit, după concurs, în postul de şef al CASJ Braşov, post pe care l-a părăsit în vara lui 2012.

Citiți și:

BRAȘOV. Concurs pentru șefia Casei de Asigurări de Sănătate


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare