Expres

BRAŞOV. „Surpriză sau amendă” în parcările unor magazine

  • IMG-20190928-WA0011_273160.jpg
 

Poliţiştii din judeţul Braşov au desfăşurat activităţi distractive, dar şi educative, pentru copii, ieri, în cadrul celei de-a şaptea ediţii a campaniei naţionale „Verde la educaţie pentru circulaţie”. La nivelul judeţului, acţiunea a avut loc pe raza localităţilor Braşov, Făgăraş, Codlea şi Zărneşti.

Polițiștii brașoveni i-au învățat pe cei mici cum să traverseze strada în siguranță și le-au explicat, pe înțelesul lor, principalele reguli de circulație.

„Ca element de noutate, în acest an, a fost organizat un jos distractiv, interactiv, intitulat «Surpriză sau amendă», care a cuprins două sesiuni: una informativă, de prezentare a 10 reguli de circulație și una practică, prin care polițiștii au adresat întrebări copiilor, iar pentru trei răspunsuri corecte aceștia au fost răsplătiți cu o «surpriză dulce». În cazul în care copilul furniza un răspuns greșit, era «amendat», în sensul de «mai încearcă», fiind îndrumat să restudieze regulile de circulație și să revină pentru a furniza răspunsul corect și a primi surpriza dulce”, a explicat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Braşov, agent Nadia Olaru.

Pentru că au fost receptivi, toţi prichindeii au plecat acasă cu o surpriză dulce, dar şi cu noi informaţii în materie de legislaţie rutieră.
Poliţia Română a desfăşurat campania în parteneriat cu un lanţ de magazine.

Articole asemănătoare

Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button