BRAȘOV. Sunteți invitați să-i onorați pe veterani

În fiecare an, pe 29 aprilie se sărbătorește Ziua veteranilor de război,
ca semn de recunoaștere a meritelor deosebite ale celor care au luptat pe câmpul de bătălie pentru apărarea independenței, suveranității și integrității teritoriale
a României. Această zi va fi celebrată la Brașov, de către Instituția
Prefectului Județul Brașov, în colaborare cu Ministerul Apărării
Naționale – Garnizoana Brașov, printr-o ceremonie militară și
religioasă, cu depunere de coroane de flori. Ceremonia va începe la ora
11.00, în Piața Unirii. Vor participa reprezentanți ai autorităților din
județ, asociațiilor veteranilor de război, ale Junilor și
revoluționarilor, unităților militare și partidelor politice.
În
acest an se împlinesc 113 ani de la instituirea în România a calității
de veteran de război, prin Decretul Regal semnat de Regele Carol I, la
29 aprilie 1902, pentru foștii luptători participanți la Războiul de
Independență din 1877-1878. Potrivit legislației actuale, în categoria
veteranilor de război intră persoanele care au luptat în primul sau/și
în al doilea Război Mondial.
„Invităm pe toată lumea care dorește să participe în cinstea eroilor, eroi
în viață am putea spune, pentru că veteranii de război sunt oameni care
au acum 90 chiar și 95 de ani. La Râșnov avem un veteran de
101 ani, în Brașov unul de 102 ani, iar la Rupea la fel, unul de 102
ani”, spune lt. col. Ștefan Ghica, vicepreședintele
Asociației Naționale a Veteranilor de Război (ANVR) – Filiala Brașov. În 1990, în
România trăiau peste 900.000 de veterani, astăzi mai sunt în viață
aproximativ 35.000.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

