BRAȘOV. Studenții, faţă în faţă cu realitatea cerinţelor unui job
La Aula Universităţii a fost deschisă ieri prima ediţie a Şcolii de vară Co-Student, la care participă peste 40 de studenţi din anii II, III şi IV şi masteranzi de la 14 facultăţi ale Universităţii Transilvania Braşov. Până în 6 iulie, cursanţii vor învăţa în mod practic mai multe despre comunicare, lucru în echipă, managementul proiectelor, dar vor urma şi cursuri specializate de automotive, aerospace, banking etc. Astăzi, Şcoala se „mută” în Sinaia, iar mâine revine în Braşov. „Ideea este de a încerca şi o altă abordare în ce priveşte transferul de cunoştinţe către studenţi, Ne-am dori ca din când în când, specialişti din industrie şi mediul economic să-şi spună cum văd ei lucrurile din punct de vedere practic, al angajatorului în faţa studenţilor şi ar fi bine chiar pentru anumite programe de studii, în cadrul curriculumului, să fie într-un semestru unu-două cursuri prezentate de companii. Putem spune că această Şcoală este un fel de practică de trei zile, dar în condiţii mai relaxate. În primele două zile, cursanţii vor participa la workshopuri pe subiecte de interes general, iar ultima zi este dedicată practicii propriu-zise. Vor merge la parteneri şi vor face un lucru practic”, a explicat prof.univ.dr.ing. Daniel Munteanu, protector cu studenţii şi legătura cu mediul economic şi socio-cultural, din cadrul Universităţii Transilvania Braşov.
La final, cursanţii vor primi o diplomă de participare.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.