Expres

BRAȘOV. Student arestat din cauza unor coduri de bare înlocuite

 

Un tânăr buzoian în vârstă de 23 de ani, student la Științe Agricole la Universitatea București, a ajuns în arestul Poliției Brașov, acuzat fiind de înșelăciune, după ce a fost prins operând codurile de bare de la anumite produse luate de pe raft, pentru a le plăti înzecit mai puțin la casă. 

Potrivit informațiilor obținute de la comisarul-șef Liviu Naghi, purtătorul de cuvânt al IJP Brașov, o patrulă a Secției 5 Poliție, împreună cu agenți de pază de la un supermarket, l-au depistat zilele trecute pe student, la scurt timp după ce a plătit cu suma de 257 de lei două stații auto și o pereche de căști, deși prețul produselor similare era 2.257 de lei. În fapt, tânărul schimbase codurile de bare, cu unele aduse de acasă, similare cu a unor produse mult mai ieftine, pe care le fotografiase în prealabil. 

Reținut și prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă sub acuzația de înșelăciune, pe numele tânărului s-a semnat mandat pentru 15 zile. 

Decizia a fost influențată și de faptul că anchetatorii au adus probe că studentul mai folosise această tehnică de trei ori în cursul lunii  martie, în același supermarket, de unde a pelcat cu diverse aparate electronice, dar și băuturi alcoolice. Prejudiciul s-a ridicat, astfel, la 4.000 de lei. 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google