Expres

BRAȘOV. Stresul separării de mamă = copii cu diabet

 

Actualizare

Situația privind poziția fruntașă a fost confirmată de dr. Livia Moldovan, medic primar de specialitate la Spitalul Clinic de Copii Brașov, care însă pleca la un congres, urmând să ne dea detalii ulterior.

Știrea inițială

Judeţele Suceava şi Braşov au cei mai mulţi copii nou diagnosticaţi cu diabet zaharat, a avertizat medicul coordonator al Centrului Judeţean Antidiabetic din cadrul Spitalului de Urgenţă „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, dr. Gabriela Creţeanu, citată de Monitorul de Suceava. Medicul a declarat într-o conferinţă de presă că în fiecare din cele două județe sunt diagnosticate în fiecare an câte 16-20 de cazuri noi de copii cu diabet şi că mai bine de jumătate dintre aceştia au mama plecată în străinătate.

Dr. Creţeanu a arătat că deşi aceştia sunt bine îngrijiţi, „de o bunică sau o mătuşă extrem de devotată”, separarea de mamă reprezintă un stres major pentru copil. Efectul se produce şi în cazul celor foarte mici, cel mai tânăr pacient al doctoriței fiind o fetiță de 8 luni. Toţi copiii bolnavi de diabet sunt dependenţi de insulină.

Potrivit sursei citate, cauzele diabetului, mai ales la copii, nu sunt încă bine precizate. Diabetul de tip 1 se moşteneşte, există o predispoziţie ereditară, dar este nevoie şi de un factor declanşator, şi acesta este, îndeosebi în ultimii 10-15 ani, situaţia familială stresantă concretizată în plecarea părinţilor, mai ales plecarea mamei. Pe locul al doilea se plasează situaţiile şcolare stresante.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare