BRAŞOV. Străzile din cartierul Tractorul intră în reparaţii
Municipalitatea a demarat lucrări de reabilitare în cartierul Tractorul, în primă fază efectuându-se reparaţii pe Aleea Constructorilor şi pe străzile General Traian Mociulschi, General Dumitrachi şi Metalurgiei, după cum a anunţat purtătorul de cuvânt al Primăriei Braşov, Sorin Toarcea.
În următoarea etapă, vor fi realizate lucrări de reparaţii pe strada Independenţei şi în zona cuprinsă între această stradă şi Octavian Goga.
Vor fi reparate trotuarele, aleile pietonale şi străzile (se va interveni acolo unde este necesar). Reprezentanţii Primăriei Braşov au avut discuţii, zilele anterioare, cu cei ai asociaţiilor de proprietari şi cu constructor, astfel încât lucrările să ţină cont de aşteptările cetăţenilor din zonă (spre exemplu, dacă mai este nevoie de amenjarea unor locuri de parcare).
„Ţinând cont de lucrările pe care ni le-am propus să le executăm în această zonă, am avut o serie de discuţii şi cu reprezentanţii asociaţiilor de proprietari, pentru a identifica ce alte lucrări mai sunt necesare în acest cartier, cum ar fi: amenajarea de noi alei pietonale sau trotuare, suplimentarea numărului de locuri de parcare, crearea de noi legături între străzile din acest cartier. La discuţii au participat şi reprezentantul constructorului, astfel încât toate lucrările care se fac acolo să ţină cont şi de aşteptările locuitorilor din zonă”, a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei Braşov.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.