BRAȘOV. „Strada și trotuarul nu sunt pubele de gunoi!”
Polițiștii locali brașoveni le amintesc cetățenilor faptul că „strada și trotuarul nu sunt pubele de gunoi”.
„Unii brașoveni nu au înțeles încă faptul că la platforma de gunoi nu se pot depozita deșeuri provenite din construcții. Mai există o altă categorie de cetățeni, care își abandonează reziduurile provenite din construcții la mare depărtare de șantier ori la distanțe apreciabile de adresa de domiciliu, deșeuri care pun în pericol sănătatea populației și poluează mediul înconjurător. Polițiștii locali au intrat de curând în posesia unor imagini în care sunt surprinși câțiva cetățeni care descarcă, dintr-o mașină, o cantitate însemnată de deșeuri, lângă o platformă de gunoi. Persoanele respective vor fi identificate după finalizarea unor verificări, urmând a se lua măsurile legale, adică se va aplica o sancțiune contravențională, conform HCL 149/2017 art. 117.
Cu această ocazie, Poliția Locală revine în spațiul public cu campania de informare și prevenire pe tema depozitărilor necontrolate de deșeuri, campania intitulată PĂSTREAZĂ-ȚI ORAȘUL CURAT! – STRADA ȘI TROTUARUL NU SUNT PUBELE DE GUNOI!”, a explicat purtătorul de cuvânt al Poliției Locale Brașov, Anca Lăutaru.
„Și de această dată, ne adresăm cu precădere acelor conducători auto care își aruncă sacii de gunoi sau reziduurile provenite din construcții pe domeniul public sau își abandonează mizeria pe lângă platformele de gunoi. Poliția Locală Brașov apelează din nou la spiritul civic al brașovenilor și îi sfătuiește să respecte normele legale și de conduită, pentru un oraș curat și european”, a mai explicat sursa citată.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.