Expres

BRAŞOV. Strada General Traian Moșoiu va intra în reparaţii

 
Dacă vremea va permite, săptămâna viitoare vor începe lucrările de reabilitare a străzii General Traian Moşoiu din cartierul Şchei. Potrivit administratorului public al Braşovului, Miklos Gantz, mai întâi va fi închis circulaţiei şi refăcut tronsonul dintre numerele 36 şi 46 (o lungime de aproximativ 50 de metri). Astfel, locuitorii din zonă vor fi nevoiţi să circule pe strada Piatra Mare – Cetinii – Traian Moşoiu (până unde se lucrează) şi să se întoarcă pe acelaşi drum. Şi la celălalt capăt va fi nevoie de manevre de întoarcere, care sunt greu de realizat pe multe străzi din Şchei, pentru că sunt înguste. 
Administratorul public al Braşovului i-a atenţionat pe cetăţeni şi că va fi interzisă parcarea autoturismelor pe strada General Traian Moşoiu, pe durata lucrărilor, pentru a permite accesul utilajelor în zonă.
Lucrările constau în scoaterea pietrei cubice, refacerea infrastructurii, refacerea sistemului de preluare a apelor pluviale. 
După reabilitarea străzii General Traian Moşoiu, urmează străzile Cetinii, Piatra Mare şi Zarand. Apoi, muncitorii vor intra pe strada Podul lui Grid. 
 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare