BRAȘOV. Stația de asfalt din Bartolomeu se mută în Uzina 2, pe teritoriul Săcelelor / USR PLUS se opune
USR PLUS Săcele cere clarificări şi asigurări Primăriei Săcele privind amplasarea stației de asfalt Fincodrum aproape de zonele locuite. Stația ar urma să fie relocată în zona Uzinei 2, dar pe un teren ce se află pe teritoriul UAT Săcele (așa cum e și cel pe care sunt amplasate cimitirele „de la Micșunica”, de după calea ferată paralelă cu Ocolitoarea mică a municipiului Brașov).
„Primăria Săcele a lansat în dezbatere publică PUZ-ul care să permită construirea în Săcele a unei noi stații de asfalt de către Fincodrum, în condiţiile în care funcţionarea staţiei din Bartolomeu a fost deja interzisă prin decizia Gărzii de Mediu Județul Brașov. Situația din Bartolomeu nu are voie să se repete în Săcele!”, spun reprezentanții organizației săcelene.
Conform datelor de la Primăria Săcele, anunțul de intenție și documentația depusă în vederea emiterii avizului de oportunitate au fost afișate pe site-ul Municipiului Săcele, precum și la avizierul Primăriei, în 18 iunie, și „etapa de informare și consultare cu privire la intenția de elaborare a Planului Urbanistic Zonal si a Regulamentului Local de Urbanism aferent – Stație asfalt, birouri, strada Rampei, Municipiul Săcele, PUZ inițiat de SC FINCODRUM SA”, adică perioada în care cetățenii puteau trimite propuneri și sugestii, s-a încheiat în 2 iulie.
Sigur că asta nu înseamnă că PUZ-ul și amplasarea stației de asfalt sunt deja bătute în cuie.
„Atâta timp cât Fincodrum demonstrează că nu este interesată și de viața cetățenilor și nu numai de profit, iar istoricul acestei firme demonstrează că periclitează sănătatea cetățenilor, ne vom opune amplasării acestui nou punct negru pe harta Municipiului Săcele până la aducerea unor clarificări și garanții cum că nu se vor folosi instalații și tehnologii care nu respectă normele europene de poluare. Îi invităm pe toți cetățenii să se informeze cu privire la această situație, le stăm la dispoziție pentru a le oferi toate documentele pe care ne fundamentăm decizia de a solicita clarificări suplimentare, de la adresa către Garda de Mediu, unde se precizează sancțiunile împotriva Fincodrum, până la memoriul tehnic incomplet depus de această firmă. Invităm Primăria Săcele și Fincodrum să vină cu clarificări și garanții privind respectarea normelor de mediu”, mai spun cei de la USR PLUS Săcele.
Aceștia și-au și argumentat poziția categorică față de acest proiect: „Ambele municipii, Braşov şi Săcele, cât şi întreg judeţul Braşov, sunt zone deja aglomerate, deja poluate cu pulberi. Sunt zone turistice care nu beneficiază de aerul curat pe care-l așteptăm. Este inadmisibil să acceptăm încă un astfel de pericol pentru sănătatea noastră, a copiilor și a celor care ne vizitează, fără garanții reale că situația din Bartolomeu nu se va repeta!”.
Reamintim că instanţa a respins cererea de chemare în judecată formulate de SC Fincodrum SA, în contradictoriu cu Primăria Braşov şi Agenţia pentru Protecţia Mediului, după ce acestea din urmă au refuzat avizele de prelungire a activităţii staţiei.
Sursa foto: Geiger Transilvania
Citiți și:
BRAȘOV. Locuitorii din Bartolomeu scapă de „norii” de poluare de la stația de asfalt
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.