Expres

BRAȘOV. Spitalul TBC mai rămâne în chirie la Stejeriș

 

Mutarea Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie (TBC) Braşov de la Stejeriș în Pavilionul Mârzescu se amână încă o dată, termenul nou stabilit fiind 31 martie 2022. Potrivit unui proiect de hotărâre de Consiliu Judeţean, care se va reuni vineri în ședință de plen, dr. Dan Moraru, managerul spitalului, va fi împuternicit din nou să negocieze prelungirea contractului de închiriere pentru pentru trei din clădirile în care funcționează unitatea sanitară pe Str. Stejerișului – Calea Poienii. Contractul de închiriere, încheiat în august 2018, se prelungește până la finele trimestrului I din 2022, pentru ca lucrările de reabilitare a Pavilionului Mârzescu  să poată fi finalizate. Prin hotărârea aprobată de plenul Consiliului Judeţean Braşov, managerul a fost mandatat să semneze actul adițional cu menținerea chiriei la același nivel din primul trimestru al anului, mai precis la un cuantum de 5.400 euro pe lună, sumă plătită din bugetul CJ Braşov.

Conducerea spitalului a motivat necesitatea prelungirii contractului de închiriere prin faptul că „pacienţii nu pot fi transferaţi în imobilele date în administrare, întrucât achiziţiile publice de lucrări demarate (lucrări montare tarchett şi lucrări reparații instalaţie electrică corp A Mârzescu) nu au fost finalizate”. Tarchett (de fapt Tarkett) este o companie multinațională franceză specializată în pardoseli.

  Citiți și:

BRAȘOV. Mârzescu se schimbă, în sfârșit, pentru a deveni spital TBC

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare