Expres

BRAȘOV. Spitalul Militar dă de astăzi tichetele de masă pentru vaccinați

 

Update BRAȘOV. Coada de la vaccinare s-a mutat la recompense

Spitalul Militar de Urgență (SMU) „Regina Maria” Brașov anunță, pe pagina sa de internet, că la Centrul de vaccinare din incintă va începe de astăzi distribuirea alocației de hrană sub forma tichetelor de masă. Conform Ordonanţei de Guvern nr. 19/2021 şi Ordinului Ministerului Sănătăţii nr. 1863/2021, persoanele care s-au vaccinat împotriva COVID-19 cu schemă completă (două doze Pfizer, AstraZeneca sau Moderna, respectiv monodoză Johnson&Johnson) pot ridica de la Centrul de vaccinare unde au fost înregistrate tichetele de masă în valoare de 100 de lei, în termen de 6 luni. Este vorba despre cei care au finalizat schema de vaccinare după intrarea în vigoare a Ordonanței 19, adică după 1 septembrie 2021.
Potrivit reprezentanţilor spitalului, în cazul centrului de la SMU sunt așteptați cei care s-au vaccinat acolo în perioada 3 septembrie -10 decembrie 2021. Distribuirea se face în intervalul orar 9-14, beneficiarii având nevoie de cartea de identitate pentru a-și ridica tichetele.
Spre deosebire de celelalte centre de vaccinare (inclusiv cabinete ale medicilor de familie), Spitalul Militar nu a dat până acum vouchere de masă pentru vaccinați. Anunțul a fost postat pe 30 decembrie, iar pe 31 decembrie, reprezentanții centrului de vaccinare au luat tichetele de la Direcția de Sănătate Publică (DSP) Brașov.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button