Expres

BRAȘOV. Spitalul din Făgăraș are roboţi în războiul cu infecţiile nosocomiale

 

Doi roboţi, care au fost achiziţionaţi de curând, au pus de miercuri Spitalul Municipal „Dr. Aurel Tulbure” Făgăraş pe harta unităților sanitare din România care duc război „hi-tech” cu infecţiile nosocomiale (intraspitalicești), anunță „Salut Făgăraș”. Aceste echipamente, revoluţionare, performante, care se mai întâlnesc doar la alte două spitale din toată ţara – Spitalul Universitar din Bucureşti şi Institutul Matrius Nasta – au fost prezentate ieri public. Roboţii, extrem de scumpi, au fost aduşi din SUA. Două milioane de lei s-au plătit pentru ei: Ministerul Sănătăţii a plătit 90% din sumă, iar diferenţa de către de Primăria Făgăraş. Un astfel de robot, care funcţionează pe bază de raze ultraviolete, trebuie să stea într-o încăpere timp de 5 minute ca să o dezinfecteze. Ei sunt destinaţi în special sălilor de operaţii şi secţiei ATI, dar vor fi utilizaţi şi în restul spitalului. Personalul medical şi pacienţii nu au voie să intre în contact cu aparatul când este pornit şi li se recomandă să stea în spatele unei uşi sau unui paravan pe durata ciclului de funcţionare.
Aparatura a fost achiziţionată după ce Mariana Câju, preşedinte al Consiliului de Administraţie al spitalului, a văzut-o la Sibiu, anul trecut, la o conferinţă.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button