BRAȘOV. Spitalul Clinic de Boli Infecţioase se desființează, dar…
Executivul reunit miercuri în ședință a aprobat, printre altele, hotărârea de Guvern privind desfiinţarea Spitalului Clinic de Boli Infecţioase şi şi reorganizarea acestuia ca structură fără personalitate juridică în cadrul Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie Braşov.
Potrivit Guvernului, „această măsură vizează înființarea liniilor de gardă în specialitățile paraclinice, respectiv analize medicale de laborator și investigații radiologice și de imagistică medicală, cu personal de specialitate propriu, asigurându-se astfel continuitatea explorărilor funcționale (laborator analize medicale și laborator de radiologie); reducerea la minimum a riscurilor posibile determinate de afecțiunile infecto-contagioase, prin asigurarea unui management unitar al pacienților cu astfel de boli; îmbunătățirea infrastructurii de diagnostic şi tratament a (al – n.red.) pacienților cu boli infecto-contagioase; reducerea timpilor de așteptare și asigurarea unor legături ușor accesibile cu serviciile de investigații –explorări și tratamente pentru pacienții cu boli infecto-contagioase; diversificarea serviciilor medicale furnizate, prin asigurarea unui management optim a cazurilor de terapie intensivă; asigurarea unitară a serviciilor medicale de boli infecțioase, adulți și copii în cadrul aceleiași unități sanitare”.
De asemenea, „reorganizarea spitalului presupune preluarea întregului personal de specialitate medico- sanitar, auxiliar sanitar, tehnic-economic-administrativ și de întreținere, cu încadrarea în normativele de personal”.
Noua structură a Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie Braşov va fi aprobată printr-o hotărâre a Consiliului Judeţean Braşov, iar patrimoniul spitalului desfiinţat va fi preluat prin proces-verbal de predare primire în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a actului normativ emis de Guvernul României.
Desființarea Spitalului de Infecțioase, ca unitate cu personalitate juridică, și preluarea sa fac parte dintr-un plan mai amplu de reorganizare a sistemului sanitar brașovean (detalii: BRAȘOV. „Leacul” deficiențelor din spitale, reorganizarea: TBC la Mârzescu, Psihiatrie la Sânpetru, Infecțioase la Județean), făcut public la finele lunii mai 2020, de către conducerea Direcției de Sănătate Publică (DSP) Brașov, după ce fusese discutat cu președintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian Veştea, prefectul Judeţului Braşov, Cătălin Văsii, şi directoarea DSP Braşov de atunci, dr. Andrea Neculau.
Totuși, după aproape două luni (finele lunii iulie 2020), de când angajații Spitalului Clinic de Boli Infecțioase trimiseseră petiția prin care cereau ca unitatea sanitară să nu fie desființată ca structură cu personalitate juridică, Ministerul Sănătății a trimis răspunsul prin care le-a dat dreptate parțial. Astfel, dacă în prima variantă de reorganizare unitatea ar fi urmat să fuzioneze cu Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU), cu excepția secției de copii, care ar fi fost preluată de către Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie, acum, acesta din urmă va anexa integral „Infecțioasele”, dar ca secție exterioară, păstrându-i actualul sediu de pe Mihai Viteazul. Centrul Regional pentru Programul Național HIV-SIDA și Hepatite cronice și Centrul Național Antirabic rămân, ca și întreg personalul, mai puțin cel de conducere.
De altfel, tot din plan face parte mutarea Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie (Spitalul TBC, cum este cunoscut) de la Stejeriș, unde pentru trei pavilioane se plătește chirie – ceea ce împiedică investițiile în modernizare și dezvoltare, atât de necesare -, pe platforma Mârzescu (în șase corpuri de clădire), deţinut până anul trecut de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov.
Practic, Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie va funcționa în staționarul Mârzescu și în clădirea „Infecțioaselor” de pe Mihai Viteazul.
Reorganizarea administrativă a acestuia din urmă s-a făcut din considerente de eficientizare a activităţii, atât pe linie medicală, cât şi pe partea de finanţare.
În referatul de aprobare a proiectului de hotârâre privind inițierea desființării, adoptat de Consiliul Județean, în 31 iulie 2021, se arăta că Spitalul Clinic de Boli Infecțioase se afla „într-un dezechilibru financiar considerabil”, constatat în urma unei analize de specialitate care a vizat perioada ianuarie – septembrie 2019, în condițiile în care unitatea sanitară a primit bani pentru 107 paturi și a gestionat 74.
Se anticipa că, până la finele anului 2021, se va ajunge la un „dezechilibru financiar cu consecințe grave în asigurarea condițiilor de investigații medicale, tratament, cazare, igienă și alimentație”.
Citiți și:
BRAȘOV. Tensiuni la Spitalul de Boli Infecțioase. Angajații acuză că se vrea desființarea unității
Update BRAȘOV. „Petiţie pentru evitarea desființării Spitalului Clinic de Boli Infecțioase”
Update BRAȘOV. Secție de spital modernizată pentru a fi închisă?
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.