Expres

BRAȘOV. Sorin Susanu, mutat din nou. „Asta e combinația Dunca-Horia Constantinescu”

  • susanu.jpg

Abia întors, de la începutul acestei luni, la Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor (CRPC) Brașov, brașoveanul Sorin Claudiu Susanu va fi detașat din nou, potrivit bizbrașov, tot prin decizia președintelui Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), Horia Constantinescu, cu care se află într-un război deschis.

Susanu a ocupat, prin detașare, funcția de comisar-șef al CRPC Galați în această primăvară, timp de două luni, iar înainte de a reveni, președintele ANPC s-a aflat mai multe zile la Brașov, pentru controale de amploare, sub genericul „Caravana Consumatorilor”, închizând temporar magazine și localuri (detalii: BRAȘOV. Noi imagini cu mizeria cruntă dintr-un local din centru / ANPC a verificat 131 de comercianți, doar șase scapă nesancționați și Update BRAȘOV. Raioanele cu nereguli de la Auchan Coresi rămân închise) și atacându-l pe Susanu: (…) a venit rândul centrului țării (…) zona care se pretinde bine și temeinic verificată. Din primele acțiuni, în schimb, pare că nu!”, scria pe Facebook Horia Constantinescu, președintele ANPC

Sorin Susanu, poreclit „Cattani”, ajunge acum la Dâmbovița, fără a fi informat pentru cât timp, acuzând pentru asta și o „combinație” a senatorului PSD de Brașov Marius Dunca, fost șef la Protecția Consumatorilor, și a lui Horia Constantinescu.

„Asta e combinația lui Dunca și a lui Horia Constantinescu, într-o nouă încercare de a mă intimida și a mă determina să nu continui demersurile legale pornite împotriva neregulilor realizate de domnul Horia Constantinescu, președintele ANPC. Este supărat ca am depus pe la instituțiile abilitate plângeri pentru ce a făcut el la Brașov în zilele respective. Pot crede că această formă abuzivă de exercitare a funcției de președinte ANPC vine și ca urmare a neregulilor descoperite în cadrul CJPC Constanța (a cărei activitate a coordonat-o în ultimii aproximativ 5 ani domnul Horia Constantinescu), iar acum, odată revenit la Brașov, am constatat grave nereguli și o ingerință în actul de control în perioada celor câteva zile în care domnul Horia Constantinescu a coordonat controalele de la restaurantele din centrul Brașovului, și pe cele din Poiana Brașov. În ziua în care dl. Dunca a fost la Horia Constantinescu în birou a fost emis acest nou ordin de detașare la Dâmbovița, fără a fi precizat pentru cât timp. O fi întâmplător? Nu cred. Nu am nici o susținere politică. Și cred că asta și deranjează!”, ne-a declarat comisarul-șef CRPC. 

Chiar dacă aceste mutări progresive îmi afectează în mod direct activitatea profesională, cariera, dar mai ales viața personală, nu mă voi lăsa intimidat și voi contiua toate demersurile pornite pentru a îndrepta gravele abuzuri produse. În contextul în care comisariatele regionale au notificări de debranșare de la utilități și, sunt situații în care nu au asigurări pentru autotursimele de serviciu, domnul Constantinescu consideră oportun să cheltuiască zeci de mii de lei din bani publici pentru aceste mutări progresive ale mele”, a mai spus Susanu pentru sursa citată. 

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button