Expres

BRAȘOV. Societate cu punct de lucru în Moieciu, amendată cu 10.000 de lei

 

O societate comercială cu punct de lucru în Moieciu, județul Brașov, a fost amendată cu 10.000 de lei, în urma unui control efectuat de către polițiști de la Biroul Combaterea Delictelor Silvice, în colaborare cu reprezentanți ai Gărzii Forestiere Brașov.

A fost o acțiune pe linia prevenirii și combaterii faptelor ilegale asociate cu deținerea, circulația, depozitarea, prelucrarea primară și comercializarea materialului lemnos, ce s-a desfășurat în perioada 12 – 14 octombrie.

„În urma verificărilor efectuate și ca urmare a abaterilor constatate, în conformitate cu prevederile Legii nr. 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, societatea în cauză a fost sancționată contravențional cu suma de 10.000 lei.
Totodată a dispusă măsura complementară a confiscării fizice a cantității de aproximativ 15 metri cubi lemn rotund, esență rășinoase și confiscarea valorică a cantității de circa 3 metri cubi lemn de foc, specia fag, în valoare de aproximativ 450 lei”, a informat purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, comisar Alina-Maria Ivan.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare