Expres

BRAȘOV. Sistem antitanc testat astăzi la Cincu

 

La Centrul Naţional de Instruire Întrunită „Getica” din Cincu, judeţul Braşov, va avea loc astăzi, de la ora 13.00, tragerea de recepţie, testarea şi evaluarea operaţională a Sistemului antitanc portativ SPIKE-LR, sistem ce face parte din programul de înzestrare al Forţelor Terestre Române. „Acesta se verifică din punct de vedere al capabilităţilor şi cerinţelor de operare în cadrul unor scenarii operaţionale specifice câmpului de luptă, precum şi din punct de vedere al puterii de foc, prin executarea unor şedinţe de tragere pe timp de zi şi pe timp de noapte”, se arată într-un comunicat MApN. Programul de înzestrare cu Sistemele antitanc portativ SPIKE-LR se va derula între anii 2017 şi 2019, acestea intrând în dotarea brigăzilor de infanterie, cercetare şi vânători de munte, precum şi a regimentelor de artilerie aparţinând Forţelor Terestre Române. Sistemul antitanc portativ SPIKE-LR are în componenţă unitatea de comandă, racheta şi trepiedul, având următoarele caracteristici tehnico-tactice: distanţa de angajare 200-4.000 m, viteza rachetei 130 – 180m/sec, modurile de observare şi tragere pe timp de zi şi pe timp de noapte sau în condiţii meteo nefavorabile.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare