Expres

BRAȘOV. Sindicaliștii din cultură îi dau replica primarului George Scripcaru, care a spus că „au salarii ca la Munchen”

 

Artiştii Filarmonicii și ai Operei Braşov nu câştigă chiar ca la Munchen, spun reprezentanţii Sindicatului Național din Cultură – FAIR, în replică la declarațiile primarul municipiului Braşov, George Scripcaru, la dezbaterea pe proiectul de buget, din 17 februarie, „declarații care, prin conținutul eronat și defăimător au dus grav prejudicii, atât salariaților, cât și instituțiilor de cultură din municipiu, respectiv Filarmonica și Opera Brașov”. Replica vine și într-un comunicat al Sindicatului Filarmonicii, dar și în scrisoarea Sindicatului Național din Cultură – FAIR, adresată primarului George Scripcaru și consilierilor locali din Brașov, care ne-au parvenit prin intermediul consilierului municipal FDGR Cristian Macedonschi, care a precizat:

„Ținând cont de ultimele declarații a primarului George Scripcaru mă distanțez ferm de poziția acestuia. Eu sunt de părere că o societate se dezvoltă prin cultură și susțin cu tărie actul cultural la Brașov. Sunt un partener de încredere și un susținător al culturii brașovene, atât al mediului cultural public, cât și al inițiativelor private și mă bucur de fiecare moment cultural oferit brașovenilor și oaspeților veniți la Brașov. Îi recomand cu determinare primarului Scripcaru să ia exemplul Sibiului sau a Clujului, ca să nu compar cu orașe culturale din afara țării, să nu mai critice și să dojenească artiștii și creatorii de cultură de la Brașov, ci să-i susțină cu tot ce-i stă în putință pentru binele și evoluția societății brașovene”.

Sindicaliștii de la FAIR consideră că declarațiile primarului vin în flagrantă contradicție cu strategia națională pentru cultură, cu principiile europene și cu realitatea din instituțiile de cultură brașovene, precum și cu prevederile Constituției României. De aceea, „considerând că situația creată pune în pericol atât salariații și instituțiile de cultură din Brașov, cât și dreptul cetățenilor din municipiul Brașov de-a avea acces la un act de cultură autentic, vă adresăm solicitarea de-a ne spune dacă aceste declarații reprezintă punctul de vedere oficial și susținut al Consiliului Local și al Primăriei Brașov”.

Trei niveluri de salarizare, unul câștigat prin instanță

Reacţiile vin după ce, la dezbaterea pe proiectul de buget, primarul municipiului Braşov, George Scripcaru, a afirmat că Primăria finanţează chiar şi cu 150% instituţii de cultură din subordine, iar mare parte din bani merge spre salarii, astfel ajungându-se ca un artist să aibă un salariu asemănător cu al unuia de la Munchen. În scrisoarea sindicaliștilor brașoveni se afirmă: „În ceea ce priveşte afirmaţiile conform cărora nivelul de salarizare al artiştilor Filarmonicii Braşov este identic cu cel al unei orchestra simfonice din Munchen, domnul primar trebuia să compare salariile publicate de către Filarmonica Braşov, pe site-ul acesteia – www.filarmonicabrasov.ro, cu salariile publicate pe site-urile germane de încredere, unul dintre acestea fiind www.gehalt.de”.
În acelaşi document, sindicaliştii brașoveni mai precizează că, de-a lungul multor ani, „artiştii braşoveni au fost unii dintre cei mai vitregiţi din ţară în privinţa salarizării, în ciuda existenţei unor legi ce le erau favorabile, dar nepuse în aplicare de către Ordonatorul Principal de Credite, respectiv de către Primăria Municipiului Braşov. Drept urmare, singura cale a artiştilor de a fi remuneraţi conform legilor în vigoare a fost acţionarea în instanţă. Sentinţele favorabile obţinute de artişti, care prevăd şi recuperarea diferenţelor salariale din urmă, întăresc nepunerea în aplicare a legilor salarizării corespunzătoare, la momentul publicării acestora în Monitorul Oficial, exonerându-i pe artişti de orice vină, aceştia doar cerând drepturile băneşti legale, conform legilor salariale în vigoare, în România”.
Potrivit reprezentanţilor sindicatului, în acest moment, în Filarmonică, „pentru acelaşi post există trei niveluri de salarizare. Salariul cel mai mic este cel căruia ordonatorul de credite nu a aplicat prevederile legii, al doilea este cel căruia, în urma hotărârilor instanţelor judecătoreşti, s-au aplicat prevederile legilor, dar nu s-au calculate corect de către angajator, şi al treilea nivel, salariul câştigat şi calculat în instanţă, conform legilor. Conform modului său de exprimare, domnul primar lasă de înţeles că dreptatea statuată printr-o sentinţă judecătorească definitivă şi irevocabilă este ceva greşit, cu atât mai mult cu cât efectul este repararea unor nerespectări ale legii, făcute în instituţia pe care o conduce”, se mai arată în acelaşi comunicat.
Artiştii mai spun că şi comparaţia cu Andre Rieu „este futilă”, dat fiind că Andrei Rieu „aparţine showbizz-ului şi dezvoltând un business pe baza muzicii clasice, departe de activitatea oricărei instituţii europene de concerte”.
Aceştia încheie precizând că „investiţia în cultură nu va reprezenta niciodată o irosire a banilor publici, ci chiar o condiţie permanentă, necesară şi vitală societăţii”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button