BRAȘOV. Și Spitalul TBC a apelat la instanță pentru drepturile salariaților
Nu doar angajații Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie au apelat la instanță pentru a primi sporul de periculozitate (TBC), ci și managerul unității ca angajator a intentat un proces Inspecției Muncii, fiind contestată neîncadrarea activității în condiții deosebite de muncă. După ce, zilele trecute, angajații și-au spus oful, managerul Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie Braşov, dr. Dan Moraru, ne-a precizat că personalul medical din această unitate beneficiază în acest moment de un spor de 55% (limita minimă permisă de lege), iar în această perioadă sunt pe rol două procese ce vizează drepturile salariaților. „Este un proces deschis de sindicalişti, care solicită acordarea limitei maxime de acum, respectiv 85%. Într-o primă instanţă, solicitarea lor a fost respinsă, iar acum este în faza recursului la Curtea de Apel Braşov, care va emite decizia definitivă”, a spus
De asemenea, Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie din Braşov este în litigiu cu Inspecția Muncii pentru obţinerea avizului (de fapt, reînnoirea) de încadrare a locurilor de muncă din spital (a unora) în condiţii deosebite de muncă, pentru periculozitate. Spitalul a beneficiat de încadrarea posturilor în această categorie, inclusiv cu acordarea sporului de 100%, până în 31 decembrie 2016, iar prelungirea putea fi dispusă de Inspecţia Muncii, instituţie care nu a mai eliberat un nou aviz, motivul fiind că nu au fost achiziţionate lămpi bactericide, care să asigure îmbunătăţirea nivelului securităţii şi al protecţiei sănătăţii salariaţilor. „Noi, ca şi angajator, după ce am cerut prelungirea avizului și apoi am dat în judecată Inspecţia Muncii, contestând faptul că a fost tăiat sporul iniţial și locurile de muncă, nu toate, nu mai sunt încadrate în condiții deosebite, ceea ce permite câștigarea vechimii, iar cauza se judecă. Oricare ar fi deciziile instanţelor, noi le vom pune în aplicare”, a declarat managerul.
El a afirmat că, potrivit legislaţiei, ordonatorul principal de credite, care în acest caz este Consiliul Judeţean Braşov, are dreptul de a depăşi procentajul de 30% din fondul total de salarii (alocat tuturor instituțiilor din administrare) pentru acordarea sporurilor, condiţia fiind ca salariaţii să beneficieze de limita minimă. „Pentru a se acorda sporul pentru Spitalul de Pneumoftiziologie Braşov, la nivelul Consiliului Judeţean Braşov a fost depăşit acel plafon de 30%, fiind dată prin lege o derogare pentru spitalele monospecialitate, iar în aceste condiţii, personalul de la unitatea noastră a putut beneficia numai de limita minimă de 55%”, a mai explicat managerul.
Citiți și:
BRAȘOV. Angajații Spitalului TBC acuză că li se încalcă drepturile salariale
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.