Expres

BRAȘOV. Și inspectorii școlari sunt puși să dea concurs

 

Toate posturile de inspector școlar și unul dintre posturile de inspector școlar general adjunct al Inspectoratului Școlar al Județului (IȘJ) Brașov au fost declarat vacante și scoase la concurs. De altfel, Ministerul Educaţiei Naţionale anunţă concurs pentru ocuparea a patru posturi de „generali” în patru judeţe din ţară, trei funcţii de director la casele corpului didactic din ţară, dar şi 17 posturi de inspectori şcolari generali adjuncţi, unul dintre aceste posturi fiind vacant şi în Braşov.
În prezent, unul dintre ele este ocupat de Mirela Blemovici, care l-a obţinut prin concurs în septembrie 2016. Cel de-al doilea post este ocupat, interimar, de Ion Negrilă, profesor de educaţie muzicală de la Şcoala Gimnazială nr. 2 din Făgăraş și până la numirea de la IȘJ director al acestei unități de învățământ.
Pe site-ul ministerului – edu.ro, secţiunea Noutăţi au fost precizate şi condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească dascălii candidaţi pe aceste posturi, printre care să fie membri ai corpului naţional de experţi în management educaţional; să aibă o vechime în învăţământul preuniversitar de cel puţin 8 ani, dintre care cel puţin 5 în ultimii 10 ani, să nu fi desfăşurat poliţie politică şi să nu fi fost lipsit de dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în învăţământ prin hotărâre judecătorească definitivă de condamnare penală; la data susţinerii concursului nu au împlinit vârsta standard de pensionare.
„Dosarele de concurs trebuie depuse în perioada 3-20 martie 2017, la sediul inspectoratului şcolar pentru a/ale cărui funcţie/funcţii de inspector şcolar general, inspector şcolar general adjunct şi director al casei corpului didactic candidează”, precizează reprezentanţii ministerului.
Probele de concurs se vor desfăşura în perioada 3-11 aprilie 2017 la sediul MEN. Toate datele necesare întocmirii dosarului, bibliografie de concurs sunt afișate şi la sediul IŞJ) dar informaţii suplimentare se pot obţine la nr. de telefon 0214055654, de luni până vineri, între orele 10.00-14.00.
Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) au anunţat, pe site-ul propriu – isjbrasov.ro, organizarea concursului pentru ocuparea mai multor posturi vacante de inspectori, pe diverse discipline. Sunt 21 de locuri scoase la concurs, iar lista acestora poate fi accesată pe site-ul IŞJ. Dosarele de înscriere se depun până în 15 martie, la sediul IŞJ Braşov, iar concursul va fi organizat în perioada 30 martie – 14 aprilie, detalii privind locul desfăşurării concursului şi graficul urmând să fie prezentate cu cel mult trei zile înainte de încheierea înscrierilor, au precizat reprezentanţii IŞJ Braşov.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare