BRAŞOV. Şi astăzi se dau carduri de sănătate în program prelungit
Deşi iniţial programul cu publicul al Casei de Asigurări de Sănătate a Județului (CASJ) Brașov a fost prelungit doar până vineri, la indicaţia Casei Naţionale, şi ieri (când era oricum singura zi din săptămână cu program şi după-amiaza), dar şi astăzi, ghişeele CASJ Braşov sunt deschise până la ora 20.00, însă strict pentru cei care au probleme legate de cardul naţional de asigurări de sănătate.
De la 1 septembrie, serviciile de sănătate în România – mai puţin cele de urgenţă – nu se mai acordă asiguraţilor decât pe baza cardului de sănătate, în cazul persoanelor pentru care acesta a fost emis. Totuşi, ritmul de eliberare a miilor de carduri ajunse la Casă, din 15 ianuarie 2015, după ce titularii nu au fost găsiţi de poştaşi, nu s-a îmbunătăţit în aceste zile. „În ciuda programului prelungit, am dat foarte puţine carduri, 30-50 pe zi. Am rămas tot cu circa 10.000 de carduri plus circa 1.000 din cele 1.800 ale asiguraţilor CASAOPSNAJ. Am fost şi eu la ghişeu, zilele acestea, că toţi trecem pe acolo, prin rotaţie, să le ajutăm pe colege, şi am observat că mulţi dintre cei care vin sunt oameni care ştiu că nu le-a fost emis cardul, după ce au consultat singuri pagina de internet a Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate la secţiunea verificare asiguraţi, deci nu ar avea de ce să vină”, a precizat jurista Ancuța Daisa, purtător de cuvânt al CASJ Braşov.
Ea a explicat că aglomeraţia este produsă şi de solicitanţii cardului european de asigurări de sănătate, dar şi de asiguraţii care au pierdut cardul naţional, au solicitat altul, dar acesta nu a venit şi le-a expirat şi adeverinţa de înlocuire. De asemenea, la coadă se află şi cei care şi-au depus cardul, din motive religioase sau de conştiinţă, şi care cer la rândul lor adeverinţe sau reînnoirea lor.
De mâine, în cazul în care CNAS nu decide altfel, programul de lucru cu publicul la CASJ revine la normal: 8-12.30 (14, cu excepţia zilei de vineri, pentru carduri), iar lunea este deschis la ghişee şi de la 16.00 la 18.00.
Citiți și:
BRAŞOV. Aproape 13.000 de carduri de sănătate îşi aşteaptă „stăpânii”
RAŞOV. Cozile de la uşa Casei de Sănătate, boală incurabilă
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.