Expres

BRAȘOV. Sfârșit de săptămână cu controale în zonele aglomerate din oraș

  • controale covid_293974.png

Polițiștii brașoveni au desfășurat noi controale, aseară, în intervalele orare 20.00 – 22.00 și 22.00 – 24.00, împreună cu polițiști locali, atât pe linie antiCOVID-19, cât și pentru asigurarea ordinii și liniștii publice și pentru un trafic rutier în siguranță.

Astfel, pe linie rutieră, s-a avut în vedere sancționarea șoferilor aflați sub influența băuturilor alcoolice sau a unor substanțe psihoactive, conștientizarea conducătorilor de autovehicule cu privire la necesitatea utilizării centurilor de siguranță omologate, inclusiv de către minorii transportați în autovehicule și prevenirea și combaterea altor fapte incidente O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

„Polițiștii au acționat în zona centrelor comerciale, a stațiilor de transport în comun, în zonele cu flux mare de persoane, în incinta sălilor de jocuri de noroc, a cluburilor și restaurantelor din municipiul Brașov în vederea depistării persoanelor care încalcă normele de protecție sanitară și a celor de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice. În cadrul activităților desfășurate, polițiștii brașoveni au legitimat 51 de persoane, au verificat 12 săli de jocuri de noroc și 11 autovehicule”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, comisar Alina-Maria Ivan.

Polițiștii au aplicat 14 sancțiuni contravenționale, dintre care 11 pe linie antiCOVID-19, una pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap și 2 pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.

Valoarea totală a sancțiunilor contravenționale aplicate este de aproximativ 2.900 lei.

FOTO – ARHIVĂ


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare