Expres

BRAȘOV. Sezonul de schi din Poiană se întinde dincolo de Florii / Și transportul pe cablu va avea program prelungit

  • schi-Poiana_295367.jpeg
 

Primăria Brașov informează că toate pârtiile din Poiană sunt în stare perfectă de funcționare, iar zăpada e numai bună de schiat. Iar veștile bune pentru iubitorii sporturilor de iarnă nu se opresc aici: transportul pe cablu va avea program prelungit la final de săptămână, iar sezonul de schi din Poiana Brașov rămâne deschis cel puțin până în data de 17 aprilie.

„Facem acest test în urma solicitărilor primite de la brașoveni și, în acest final de sezon, o facem cu titlul de proiect-pilot, urmând ca sezonul viitor să luăm în calcul acest program prelungit pe parcursul întregului sezon. Momentan, instalațiile vor funcționa până la ora 18.00, vinerea și sâmbăta, permițând astfel brașovenilor și după lucru, la final de săptămână, să se bucure de schi. A doua veste bună este că prelungim sezonul de schi până în 17 aprilie și chiar luăm în calcul extinderea după această dată, în funcție de cum vor arăta pârtiile. Avem zăpadă, avem pârtii foarte bine pregătite, ne putem bucura împreună de schi în acest final de sezon”, a precizat primarul Allen Coliban.

În această perioadă, toate pârtiile din Poiana Brașov sunt în condiții excelente.

Stratul de zăpadă bătută în partea superioară a muntelui are între 60 și 80 de cm, iar în partea inferioară are în jur de 40 de cm.

„Pentru Telecabina Capra Neagră şi telegondolă tariful a scăzut de la 6 la 5 puncte, pentru telecabina Kanzel taxa este de 4 puncte, cu unu mai puţin decât înainte de 7 martie, în timp ce pentru telescaunul Ruia se consumă 3 puncte şi pentru telescaunul Lupului este nevoie 2 puncte”, mai informează Primăria Brașov.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button