BRAȘOV. Sesizarea unui cititor privind un centru de informare turistică din județ… „S-a transformat într-o afacere…”
Un cititor mytex.ro ne-a contactat pentru a ne semnala presupuse nereguli observate la un centru de informare turistică din județul Brașov.
„La o vizită în Bran am constat că centrul de informare turistică s-a transformat într-o afacere a unui localnic și anume: Magazinul Fermierului. (…) Cum este posibil ca o stațiune cum este Branul, vizitată de zeci de mii de turiști, să nu aibă un centru de informare turistică?”, ne-a scris cititorul, care ne-a trimis și o fotografie în care se vede că pe clădire este amplasat un panou publicitar.
„Din păcate nici comunele pe care acest centru trebuia să le deservească nu au cum să-și informeze turiștii. Este vorba de Moieciu și Fundata”, a adăugat acesta.
„Dacă va uitați la reportajul pe care vi l-am trimis (n.r. vezi AICI) o să vedeți că acest centru a fost inaugurat cu mare fast, cu tăiere de panglici și altele. A costat 150 mii euro, bani europeni, ca acum să fie afacerea unui localnic, apropiat al primarului și fost consilier PSD”, a semnalat brașoveanul.
Jurnaliștii de la digi24.ro scriau în 2013 despre centrul din Bran, care a fost făcut din bani europeni, cu un cost de aproape 150.000 de euro. Centrul de informare turistică urma să fie deschis non-stop şi să acopere zona Bran-Moeciu-Fundata.
Autorităţile promiteau că, în scurt timp, va fi finalizată o bază de date cu toate pensiunile şi restaurantele, astfel încât turiştii să afle date despre locurile de cazare disponibile, preţurile şi specificul restaurantelor, iar în acest fel să fie înlăturat şi turismul la negru.
Update:
„Nu este singurul din județ nefuncțional!!!”, a reacționat o brașoveancă, în urma acestui material.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.