Expres

BRAȘOV. Sens giratoriu la intersecţia DN73 – DN73A – DN1E din Râşnov

 

După mai mulți ani de solicitări, autoritățile locale din Râșnov au obținut amenajarea unui sens giratoriu, la intersecţia DN73 – DN73A – DN1E din Râşnov, unde se formează coloane de mașini.

„Problema este că DN 73 este drum principal, iar şoferii care vin dinspre Zărneşti trebuie să acorde prioritate primilor, astfel că, nu de puţine ori, sunt puşi în situaţia de a aştepta minute întregi pentru a intra în intersecţie. Primăria Râşnov a sesizat de multă vreme administratorul drumului situaţia, propunând şi o soluţie: amenajarea unui sens giratoriu. Una dintre primele adrese, pe acest subiect a fost formulată de către Primăria Râșnov încă din 03.10.2011. Au urmat și alte adrese, atât către Compania Națională de Drumuri, Direcția Regională de Drumuri și Poduri Brașov cât și către constructorul care se ocupă de modernizarea DN 73. Ultima adresă în acest sens a fost formulată și trimisă în data de 22.10.2019. Miercuri, 23.10.2019, a avut loc o întâlnire între autoritățile locale și constructorul care se ocupă de lucrările de pe DN 73. În urma discuțiilor s-a ajuns la soluția ca în zona respectivă să se amenajeze un sens giratoriu, dar deocamdată, pentru că se apropie sezonul rece, se va amenaja unul provizoriu”, se menționează pe pagina de Facebook a stațiunii Râșnov.

În acest sens, va trebui mutat un stâlp de curent, iar cablurile respective vor fi îngropate în subteran. Amenajarea efectivă a sensului giratoriu va începe în cel mult o săptămână, conform sursei citate.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button