Expres

Brașov: Se strâng gunoaiele de lângă Lacul Dumbrăvița

  • article_253398_1.jpg
 

Igienizarea lacului Dumbrăvița, acțiune numită “Dumbrăvița minunată” susținută de voluntarii de la Centru Pilot de Voluntariat Brașov se va desfășura sâmbătă, 24 aprilie. Plecarea se va face din Autogara Bartolomeu (cea de lângă Stadionul Tineretului, de pe Strada Avram Iancu) la ora 09.45. Poate participa la acțiune orice doritor. În cazul în care condițiile meteo vor fi nefavorabile, igienizarea va fi reprogramată. Acțiunea de la lacul Dumbrăvița face parte din Săptămâna Națională a Voluntariatului. Mlaștina de lângă Dumbrăvița este o arie protejată de interes european. Sunt de remarcat speciile de stuf și păsări precum și flora din cuaternar. Aici se găsesc câteva specii de plante rare. Locul mai este numit și Delta dintre Munți. Printre speciile de păsări care pot fi văzute aici se pot număra: egreta mare, rața mică și cea cu cap castaniu, corcodelul mic, pescărușul, cormoranul și lișița. Deșeurile menajere aruncate la întâmplare de cei care-și petrec sfârșitul de săptămână la pescuit, pe malul lacului, afecteaza habitatul celor peste 150 de specii de păsări.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google