Expres

BRAȘOV. Se scumpește călătoria cu autobuzul prin oraș

 

De la începutul anului viitor intră în vigoare noul Plan tarifar pentru transportul public de persoane efectuat de RATBV S.A. pe traseele din Municipiul Brașov, plan tarifar ce are în vedere influențele economice înregistrate în ultimii ani la nivel național, respectiv evoluția prețurilor la toate produsele și serviciile de care depinde activitatea societății, potrivit conducerii RATBV.

Ultimele modificări de tarife la transportul public de călători au avut loc în municipiul Brașov în urmă cu șase ani (ianuarie 2013) pentru bilete și în urmă cu trei ani (ianuarie 2016) pentru abonamente.

Astfel, de la 1 ianuarie 2019, prețul unui abonament lunar pe toate liniile va fi de 85 de lei, iar prețul unei călătorii va fi de 2,5 lei. Vor fi modificate și tarifele pentru călătorii care beneficiază de diverse reduceri, astfel că, de exemplu, prețul unui pachet de două călătorii pentru pensionari va fi de 2,5 lei.

Noile tarife vor fi afișate la toate punctele de vânzare și pe site-ul societății, respectiv www.ratbv.ro. Prețul biletului contravențional va rămâne 60 de lei, însă noul Plan tarifar include și un nou titlu, respectiv cel de „Bilet cu suprataxă pentru nevalidare abonament – 10 lei”. 

Conducerea societății RATBV S.A. îi roagă pe toți clienții săi să manifeste înțelegere față de aceste modificări de tarife și precizează că, în actualul context economic, ele sunt obligatorii pentru a putea menține și crește calitatea serviciului de transport public de călători în municipiul Brașov. De asemenea, conducerea societății îi asigură pe toți clienții săi că a amânat cât de mult s-a putut momentul aplicării acestor modificări de tarife, însă acum trebuie implementată această măsură, așa cum s-a întâmplat de ceva vreme și în alte orașe similare Brașovului (Timișoara, Cluj, Iași, Ploiești, Oradea, Arad etc.).   

 

 

citiți și

BRAȘOV. Transport public în comun pe timp de noapte, începând de mâine


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare