Expres

BRAȘOV. Se schimbă, din nou, orarul de TAXARE a locurilor de parcare publice cu plată / Update. Ce a transmis primarul Coliban

  • 20210605_140055_289212.jpg

În cursul zilei de astăzi, Curtea de Apel Ploiești a admis recursul Consiliului Local Brașov, respingând acțiunea P&P pentru anularea Hotărârii Consiliului Local nr. 692/2020 privind modificarea șicompletarea H.C.L. nr. 251/2005 republicată privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcţionare al sistemului de parcare din municipiul Braşov.

Astfel, în municipiul Brașov perceperea tarifului de parcare se va face din nou în intervalul orar 8.00-20.00, de luni până sâmbătă, renunțându-se (din nou) la taxarea 24 h/24 h, de luni până duminică.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Primăriei Brașov, Sorin Toarcea, Municipalitate a trimis, prin intermediul cabinetului de avocatura, notificare către P&P ca începând de mâine să pună în aplicare noul program de tarifare.

Conform sursei citate, alte prevederi care vor intra în vigoare odată cu această decizie a Curții de Apel Ploiești vizează riveranii din zonele în care există parcări publice cu plată, astfel:

– abonamentul tip riveran se eliberează persoanelor fizice care au domiciliul sau reședința în zona parcării. Deținătorii abonamentului tip riveran vor putea parca în orice loc disponibil, pe o rază de 200m, cu condiția ca locul de parcare să se afle în aceeași zonă de tarifare;
– riveranii vor trebui să depună următoarele documente pentru a beneficia abonamente tip riveran:
a) pentru identificarea domiciliului, unul dintre următoarele: copie simplă după actul de identitate, viză de reședință (flotant), contract de închiriere sau de comodat cu dată certă (în aceste ultime două cazuri, sunt exceptate de la data certă contractele de închiriere sau comodat încheiate cu rude de gradul I).
b) pentru identificarea proprietarului sau utilizatorului, unul dintre următoarele: copie după certificatul de înmatriculare al autoturismului din care să rezulte că proprietar sau utilizator este solicitantul abonamentului tip riveran, sau documente privind dreptul de folosință (utilizare) a autovehiculului: contract de leasing, act de donație, act de moștenire, contract de închiriere sau de comodat cu dată certă (în aceste ultime două cazuri, sunt exceptate de la data certă contractele de închiriere sau comodat încheiate cu rude de gradul I), sau împuternicire din partea proprietarului pentru utilizarea autoturismului de serviciu.
La primirea abonamentului, beneficiarului i se va comunica o hartă/ listă a străzilor aferente zonelor de tarifare.

Amintim că, prin Contractul nr. 279/04.09.2020, pentru delegarea gestiunii prin concesionare a serviciului de amenajare, organizare și exploatare a parcărilor cu plată de pe domeniul public al Municipiului Brașov, încheiat cu S.C P&P S.R.L., au fost concesionate, pentru o perioadă de 10 ani, 10.200 de locuri publice de parcare din municipiul Brașov.
La sfârșitul lunii noiembrie 2020, Consiliul Local a adoptat o hotărâre prin care modifica regulamentul de parcare, principalele modificări vizau perioada de tarifare și redefinirea noțiunii de riveran. Concesionarul P&P a atacat această hotărâre și în primă instanță a obținut anularea ei.

Update:

Și primarul Allen Coliban a făcut un anunț privind câștigul de astăzi, din instanță.
„Am câștigat primul proces cu P&P – decizie definitivă!
De mâine, revenim la tarifarea de luni până sâmbătă între orele 08:00-20:00 (față de non-stop cum este acum).
O nouă modificare importantă este legată de noțiunea de «riveran». Abonamentul tip riveran se eliberează persoanelor fizice care au domiciliul sau reședința în zona parcării. Acestea pot parca pe o rază de 200 de metri de această adresă.
Societatea P&P a fost notificată să schimbe panotajul cu tarifele și, dacă încasează sume de bani pentru parcare în afara programului, trebuie să le restituie în termen de 24 de ore.
Vă reamintesc că în 4 Septembrie 2020, prin  contract pentru delegarea gestiunii, au fost concesionate, pe o perioadă de 10 ani, 10.200 de locuri publice de parcare din municipiul Brașov. Contract care a venit cu schimbări pe care cetățenii nu le-au considerat corecte. În 27 Septembrie 2020 am devenit primarul Brașovului și am promis să mă lupt pentru ca interesul brașovenilor să primeze, inclusiv în acest contract «moștenit». La sfârșitul lunii noiembrie 2020, am reușit să conving Consiliul Local să adopte o hotărâre care modifica regulamentul de parcare, principalele modificări vizând perioada de tarifare și redefinirea noțiunii de riveran. Concesionarul P&P a atacat această hotărâre și, în primă instanță, a obținut anularea ei.
Azi, la recurs, instanța ne-a dat dreptate, iar decizia obținută este definitivă.
Mulțumesc avocatei noastre, Georgiana Trandafir, și Direcției Juridice din Primărie pentru că au luptat și au câștigat!
Pe data de 31 mai, avem termen în procesul cu P&P de reziliere a contractului. Sperăm să câștigăm din nou”, a scris edilul, pe Facebook. 

 

VEZI ȘI:

BRAȘOV. P&P: De la 1 iulie se reia taxarea locurilor de parcare!!! Plata, obligatorie 24 de ore din 24

 Update. BRAȘOV. „Din punctul de vedere al Primăriei Brașov, P&P nu poate încasa bani pe parcare, atât timp cât…”

BRAȘOV. Ce a decis astăzi Tribunalul Covasna în lupta dintre P&P și Municipalitate / Ce impact are asupra cetățenilor?! Update: Ce spun reprezentanții Primăriei


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button