Expres

BRAŞOV. Se reiau lucrările la Aeroport!

 

După aproape patru ani de la finalizarea pistei Aeroportului Internaţional Braşov-Ghimbav (AIBG), timp în care s-au făcut doar reparaţii ale gardului şi s-au pus cabine pentru paznici, în câteva zile va fi din nou şantier pentru lucrările de realizare a căii de rulare, a platformei de îmbarcare-debarcare și de extindere a rețelelor de canalizare și drenaj aferente pistei de decolare-aterizare.

Adrian-Ioan Veștea, președintele Consiliului Județean Brașov, a semnat astăzi contractul de execuție de lucrări cu firma bucureșteană SC PORR Construct SRL, cea care a câștigat licitația pentru realizarea obiectivului „Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav Etapa a III-a – Execuție cale de rulare Alfa, platforma de îmbarcare-debarcare și extindere a rețelelor de canalizare și drenaj aferente pistei de decolare-aterizare”. Preţul convenit pentru îndeplinirea contractului este de 26.581.072,28 lei la care se adaugă TVA în valoare de 5.050.403,73 lei.

„După patru ani de blocaje, reluăm construcția Aeroportului de la Ghimbav și suntem în grafic cu ceea ce ne-am propus să realizăm pentru a duce la bun sfârșit acest proiect pe care toți brașovenii și-l doresc cu ardoare. Mă bucur că rezultatul licitației n-a fost contestat, dar acest lucru era de așteptat din moment ce am luat toate măsurile pentru a nu exista niciun fel de obiecții din partea ofertanților. Astfel, în doar câteva zile constructorul poate intra pe teren pentru a-și organiza șantierul. Suntem foarte bucuroși că am depășit cu bine această etapă procedurală și acum putem continua investițiile la Aeroport, mai ales că avem banii asigurați în bugetul județean”, afirmă președintele CJ Brașov Adrian-Ioan Veștea.

Potrivit prevederilor contractuale, firma se obligă să execute lucrările în termen de 110 zile calendaristice (echivalentul a 15 săptămâni și 5 zile), conform ofertei. Termenul decurge de la data emiterii ordinului de începere a execuţiei lucrărilor, după ce firma constituie garanția de bună execuție, în cuantum de 10% din prețul contractului și administrația județeană predă constructorului amplasamentul liber de orice sarcini. Pentru organizarea șantierului, firma are la dispoziție o perioadă de mobilizare de 5 zile.

Înainte de lansarea șantierului, executantul este obligat să prezinte administrației județene, spre aprobare, graficul detaliat de execuţie a lucrărilor în ordinea tehnologică de execuţie. Agrearea graficului de execuţie reprezintă angajamentul ferm al executantului de a efectua lucrările la termenele stabilite. La terminarea lucrărilor, constructorul va avea la dispoziție 6 zile pentru probe, teste, verificări și recepție.

Conform contractului, perioada de garanţie acordată lucrărilor este de 62 luni – de la data semnării Procesului-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor, până la recepţia finală. La expirarea perioadei de garanţie acordată lucrărilor se va semna Procesul-verbal de recepţie finală.

Potrivit prevederilor contractuale, se vor realiza următoarele obiective: cale de rulare Alfa (cu o lungime de 200 de metri şi o lăţime de 23 de metri, plus acostamente); platforma de îmbarcare-debarcare (care va avea dimensiunea de 135 m/145 m şi va permite staţionarea a trei aeronave de categoria C cu anvergura aripilor de 36 metri); canalizare pluvială pentru obiectivele proiectate și pentru pista de decolare-aterizare existentă; montare tubulatură de balizaj pentru obiectivele proiectate (cale de rulare și platformă); iluminat platformă; elemente de protecție a construcțiilor din ban da pistei.

În perioada imediat următoare, Consiliul Județean Brașov va lansa patru licitații pentru realizarea celorlalte componente ale Aeroportului Internațional Brașov – Ghimbav.

1. Licitație deschisă pentru proiectare și execuție:

Obiectul 2 – Clădire energetică;

Obiectul 3 – Remiză PSI;

Obiectul 4 – Posturi control acces;

Obiectul 5 – Gospodărie de apă;

Obiectul 7 – Parcare auto + drum acces terminal – DJ 103C;

Obiectul 9 – Drumuri tehnologice interioare;

Obiectul 11 – Împrejmuiri și porți;

Obiectul 12 – Rețele interioare în aeroport;                       

Obiectul 24 – Platforma antisuflu.

2. Licitație deschisă pentru proiectare și execuție Obiectul 1 – Terminal de pasageri, inclusiv planurile de arhitectură cu indicarea fluxurilor de pasageri și bagaje pentru trafic intern și internațional.

3. Licitație deschisă pentru proiectare și execuție Obiectul 23 – Amenajare bandă pistă conform normelor EASA revizuite la zi.

4. Licitație deschisă pentru proiectare și execuție turn de control și sistem de balizaj

CITIȚI ȘI:

Proiectul mult aşteptat al Braşovului, de construire a aeroportului, a înaintat la faza a treia

BRAȘOV. Ultimele informații despre Aeroport, de la președintele CJ

BRAȘOV. 6,5 milioane de euro rămân exclusiv pentru Aeroport


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button