BRAŞOV. Se merge sau nu la şcoală joi?
Aşa cum s-a anunţat, elevii şi profesorii vor avea parte de o zi relaxată joi, când în școlile din România nu se vor ține cursuri. Asta pentru că pe 5 octombrie este Ziua Internaţională a Educaţiei sau Ziua Internaţională a Profesorului. Informaţia i-a panicat pe părinţii copiilor de grădiniţă şi şcoală primară, fiindcă nu ştiau cu cine îşi vor lăsa odraslele, dar i-a încântat pe elevii mai mari, care au crezut că au o zi liberă. Adevărul este undeva la mijloc. „Ziua de 5 octombrie este la nivel internaţional declarată Ziua Educaţiei. Asta nu înseamnă că este zi liberă, ci că se suspendă cursurile. La nivel de clasă sau de unitate de învăţământ se vor desfăşura diferite activităţi în timpul programului şcolar, sărbătorind astfel ziua educaţiei. Activităţile se vor desfăşura în toate şcolile, nu va fi nici o şcoală închisă. Sunt câteva judeţe şi municipiul Bucureşti, unde nu se merge la şcoală pe 5 octombrie, dar aşa au ei în contractul colectiv semnat cu inspectoratele de acolo”, a precizat prof. Ion Negrilă, inspector şcolar general al IŞJ Braşov.
Ziua Internațională a Educației sau Ziua Internațională a Profesorului a fost stabilită de UNESCO pe 5 octombrie. În România, printr-un ordin al ministrului educației naționale și cercetării, în care a fost stabilită structura anului școlar 2017-2018, în această dată vor fi suspendate cursurile, iar în fiecare județ sindicatele din Educație și inspectoratele școlare vor stabili felul în care va fi marcată această sărbătoare în unitățile de învățământ.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.