Expres

BRAŞOV. Se fac înscrieri pentru examenele la şcolile de pompieri

 

Au început înscrierile la unităţile de învăţământ ale Ministerului Afacerilor Interne şi ale Ministerului Apărării Naţionale care pregătesc personal pentru nevoile Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă.

Braşovenii interesaţi să se înscrie la concursurile de admitere pot depune cererile la sediul ISU Braşov, situat în municipiul Braşov, strada Mihai Viteazu nr. 11.

Cererile pot fi depuse până pe data de 25 mai pentru instituţiile de învăţământ superior MAI/MApN şi şcolile postliceale ale MApN
şi până pe 15 iunie pentru Şcoala de Subofiţeri de Pompieri şi Protecţie Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldeşti.

Candidaţii pot opta pentru una sau mai multe instituţii de învăţământ universitar sau şcoli postliceale, în măsura în care graficele/calendarele concursurilor de admitere realizate de către instituţiile organizatoare permit participarea la probele de concurs, caz în care se constituie dosare distincte, corespondente numărului de opțiuni.

Iată locurile disponibile:

Facultatea de Pompieri din Academia de Poliţie „A.I. Cuza” – 38 de locuri ofițeri/bărbați (domeniul de licență – Ingineria instalațiilor, cu frecvență):
37 de locuri – Inspectoratul General pentru Situații de Urgență;
1 loc – Serviciul de Informații Externe.

Facultatea de Ştiinţe Juridice și Administrative din Academia de Poliţie „A.I. Cuza” – 10 locuri bărbați/femei (domeniul de licență – Drept, cu frecvență).

Şcoala de Subofiţeri de Pompieri şi Protecţie Civilă „Pavel Zăgănescu” – Boldeşti – 290 de locuri bărbați:
subofiţer de pompieri şi protecţie civilă – 265 de locuri:
maistru militar auto – 25 de locuri:

Candidaților de etnie romă le sunt alocate 2 locuri la Şcoala de Subofiţeri de Pompieri şi Protecţie Civilă „Pavel Zăgănescu” – Boldeşti (pentru calificarea subofiţer de pompieri şi protecţie civilă) și 1 loc la Facultatea de Pompieri.

Durata studiilor este următoarea:
4 ani – Facultatea de Pompieri;
1 an – Şcoala de Subofiţeri de Pompieri şi Protecţie Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldeşti;
4 ani – Facultatea de Ştiinţe Juridice și Administrative;
4 ani – Academia Tehnică Militară;
4 ani – Academia Navală „Mircea cel Bătrân”;
3/4 ani (în funcție de programul de studii) – Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu”;
3 ani – Universitatea Naţională de Apărare „Carol I”;
6 ani – Institutul Medico-Militar;
2 ani – Şcoala Militară de Maiştri Militari şi Subofiţeri a Forţelor Terestre „Basarab I”
2 ani – Şcoala Militară de Maiştri Militari a Forţelor Navale „Amiral Ion Murgescu”.

Informaţii suplimentare pot fi găsite pe www.isujbv.ro, la sediul instituţiei, precum şi la telefon 0268428888, zilnic între orele 9.00 şi 15.00.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button