BRAȘOV. Se dau din nou tichetele sociale pentru pensionari
Direcția de Servicii Sociale (DSS) Brașov reia de luni, 26 februarie, Campania de acordare a pachetului cu alimente „Pentru suflet”, cu ocazia sărbătorii de Învierea Domnului.
Pachetul cu alimente „Pentru suflet” este în cuantum de 50 lei și se va acorda sub forma a cinci tichete sociale cu valoarea de 10 lei/tichet. Tichetele pot fi utilizate doar pentru achiziționarea de produse alimentare. Persoanele îndreptățite să beneficieze de tichetele sociale sunt pensionarii cu domiciliul stabil în municipiul Brașov, cu vârsta de minim 63 ani femeile și minim 65 ani bărbații, care împlinesc această vârsta până inclusiv în data de 31.12.2018 și a căror pensie este de până la 1.000 de lei inclusiv.
Acte necesare: cuponul de pensie pentru luna anterioară sau luna solicitării, în original și copie; actul de identitate (BI sau CI) în original și copie; cerere completată de beneficiar prin care acesta solicită acordarea tichetelor.
Pentru beneficiarii nedeplasabili sunt necesare următoarele acte: cuponul de pensie al persoanei îndreptățite, pentru luna anterioară sau luna solicitării, în original și copie; actul de identitate (BI sau CI) al persoanei îndreptățite în original și copie; cerere completată de beneficiar prin care acesta solicită acordarea tichetelor; împuternicire (scrisă de beneficiar) pentru persoana mandatată să ridice tichetul; actul de identitate (BI/CI) în original și copie al persoanei împuternicite. Actele menționate mai sus sunt obligatorii, neprezentarea unuia dintre acestea conducând la imposibilitatea acordării tichetelor sociale. „Având în vedere că în zonă nu există posibilitatea efectuării de copii, rugăm beneficiarii să vină cu toate documentele pregătite pentru a fi evitate eventualele neplăceri cauzate de mai multe deplasări”, avertizează reprezentanții DSS.
Distribuirea tichetelor se va face în perioada 26 februarie – 31 martie, după următorul program: luni, marți, miercuri și vineri – orele 8.30-15.30; joi – orele 8.30-17.00. Pentru relații suplimentare puteți apela la nr. de telefon 0368 – 469995, pe adresa de e-mail dssbv@yahoo.com sau la sediul Direcției de Servicii Sociale (foto) din Brașov, str. Panselelor nr. 23.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.