Expres

BRAȘOV. Se dă startul depunerii cererilor pentru bani europeni, în vederea creșterii eficienței energetice a blocurilor!

Ce trebuie să știe asociațiile de proprietari

 
Mâine se va deschide sesiunea de depunere a cererilor de finanțare pentru lucrări de creștere a eficienței energetice a blocurilor de locuințe, după cum a anunțat primarul Brașovului, George Scripcaru, făcând apel la asociațiile de proprietari să se grăbească să întocmească și să depună dosarele, dacă vor să profite de ocazie.
 
„Fac un apel către asociaţiile de proprietari interesate să vină şi să depună la primărie solicitările, însoţite de documentele necesare, pentru ca Municipalitatea să poată aplica în vederea obţinerii fondurilor pentru creşterea eficienţei energetice a blocurilor de locuinţe. Se aplică regula «primul venit, primul servit», deci interesul este să aplicăm cât mai repede. Eu cred că braşovenii ar trebui să beneficieze de aceste fonduri de reabilitare energetică, ce pot fi folosite nu doar pentru termoizolarea blocurilor, ci şi pentru montarea de ferestre cu geam termopan la balcoane, repararea sau înlocuirea centralelor de scară, montarea unor sisteme de iluminat care consumă mai puţină energie electrică în spaţiile comune, introducerea contorizării individuală pentru agentul termic ori instalarea de panouri solare sau alte surse de producere a energiei regenerabile. În blocurile turn se pot schimba şi vechile lifturi, la care, de multe ori, s-au făcut doar reviziile obligatorii sau reparaţiile curente, astfel încât acestea să fie funcţionale, dat fiind că instalarea unui nou lift era o lucrare mult prea costisitoare”, a explicat primarul Brașovului, George Scripcaru.
 
Proiectele trebuie să asigure reducerea consumului anual de energie și a consumului anual specific de energie pentru încălzire.
 
Etapele necesare finanțării
1. În prima etapă, asociațiile de proprietari trebuie să depună la Primărie un dosar conținând: 
– lista cu numărul de apartamente după tipul proprietarului (persoană fizică, persoană juridică) – există un formular tip;
– tabel cu toți proprietarii, din care să rezulte că minim două treimi sunt de acord să participe în cadrul proiectului; – lista cu proprietarii având handicap sau având persoane cu handicap în întreținere, persoane singure sau care în ultimele 3 luni au realizat venituri medii nete lunare pe persoană singură/membru de familie sub câștigul salarial mediu net pe economie, veterani de război și soți/soții supraviețuitori/supraviețuitoare ai/ale acestora, respectiv pensionari ale căror venituri medii nete lunare pe persoană singură/ membru de familie sunt sub câștigul salarial mediu net pe economie; – Hotărâre de Adunare Generală a Asociației de Proprietari de aprobare a participării în proiect
– o descriere a situației existente la nivelul blocului de locuințe.
 
2. În a doua etapă, Primăria va elabora o procedură de selecție a dosarelor depuse pe baza unor criterii ce vizează atingerea obiectivului de creștere a eficienței energetice.
 
3. În a treia etapă, asociațiile de proprietari selectate vor colabora cu echipele tehnice desemnate de Primărie pentru a realiza auditului energetic al clădirii, Documentația de Avizare a Lucrărilor de Intervenții (DALI) și proiectul tehnic.
 
4. În a patra etapă, pe baza documentelor realizate, Primăria și Agenția Metropolitană Brașov vor realiza dosarul cererii de finanțare. 
În acest punct, se va încheia un contract între Primărie și asociația de proprietari, care va detalia drepturile și obligațiile fiecărei părți, modalitatea de recuperare a cotei de cofinanțare a asociației de proprietari, responsabilitățile privind menținerea rezultatelor proiectului, etc.. 
 
5. Urmează etapa a cincea, respectiv depunerea dosarului cererii de finanțare la Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru
Ulterior depunerii dosarului, dacă proiectul va fi selectat, se va încheia contractul de finanțare și va începe implementarea proiectului. 
 
Ghid întocmit de Primărie
Pentru a veni în sprijinul cetățenilor, Primăria a pregătit un ghid, pe care îl va distribui de marți asociațiilor de proprietari din municipiul Brașov – aproximativ 1.500 la număr. În acest ghid sunt incluse informații despre cine și în ce condiții poate obține finanțare, despre etape și despre ce lucrări pot fi făcute. 
Este de menționat că, în cazul unui bloc de locuințe care are mai multe scări sau tronsoane, având una sau mai multe asociații de proprietari, toate acestea vor trebui să facă parte dintr-o singură componentă a cererii de finanțare, în vederea asigurării unei soluții tehnice unitare pe întreaga construcție, inclusiv din punct de vedere al aspectului si cromaticii anvelopei blocului.
 
60% finanțare din fonduri europene
În cadrul acestui program, finanţarea din fonduri europene este de 60% din cheltuielile eligibile ale proiectului, iar cea proprie de 40% (25% au de acoperit asociaţiile de proprietari, iar 15% Primăria). Dar, beneficiază de finanţare numai apartamentele cu destinaţie locuinţă şi cele care figurează doar ca sedii sociale. În cazul apartamentelor deţinute de persoane juridice şi al celor folosite pentru activităţi economice, nu se asigură finanţare.
Perioada de implementare a activităţilor preconizate a fi realizate după momentul semnării contractului de finanţare nu trebuie să depăşească 31 decembrie 2023.
Proiectele de finanţare se vor putea depune la Primăria Braşov până pe 16 noiembrie, iar valoarea minimă eligibilă este de 100.000 de euro, în timp ce valoarea maximă a fost stabilită la 5 milioane de euro. În cadrul unei cereri de finanţare, pot fi incluse până la 10 blocuri (construite în perioada 1950-1990, cu regim minim P+2), dar Primăria are dreptul să depună mai multe cereri.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button