BRAȘOV. Se caută iar recenzori. Cu cât sunt remunerați pentru munca prestată
Direcția Județeană de Statistică Brașov anunță continuarea acțiunii de recrutare recenzori pentru colectarea datelor Recensământului populației și locuințelor.
75% dintre locuitorii judeţului au completat formularele de autorecenzare în perioada în care s-a desfăşurat această etapă a recensământului. Formularele nu au fost suficient de clare, astfel că doar 60% au completat corect. La ceilalţi 40% va trebui să vină recenzorul acasă. Cei care doresc să verifice dacă s-au autorecenzat corect pot intra pe site-ul insse.ro şi, în colţul din stânga jos, există o iconiţă pe care scrie „Dovada autorecenzării”.
Se dă click pe aceasta şi apoi se completează CNP-ul în căsuţa în care scrie „Introduceţi un CNP”. Dacă se eliberează dovada, chestionarul a fost completat corect şi nu mai este nevoie de vreun demers. În caz contrar, este nevoie ca recenzorul să vină acasă la persoana respectivă.
În vederea înscrierii pentru a fi recenzori, doritorii pot accesa acest link.
De precizat că plata acestora se face în funcție de numărul de chestionare completate prin interviu față în față, chestionarul fiind compus din mai multe secțiuni cu grade diferite, la un tarif: 7 lei pentru „Secțiunea pentru recenzarea persoanei” și 3,5 lei pentru „Secțiunea pentru recenzarea locuinței”, inclusiv „Secțiunea pentru recenzarea spațiului de locuit”.
De precizat că locul de desfășurare a activității este pe teren. Condițiile necesare pentru a fi recenzor sunt următoarele: vârsta minimă 18 ani; minim studii medii absolvite (diplomă absolvent liceu) – condiție eliminatorie; să nu aibă cazier judiciar – condiție eliminatorie; să dețină cunoștințe de utilizare a unei tablete; abilitatea de a comunica într-o manieră civilizată; capacitatea de a stabili contacte inter-personale, de a fi cordial, plăcut, metodic şi riguros. De asemenea, este necesar ca aceştia să dispună de un telefon mobil și de o adresă de email pe care să le utilizeze pentru comunicare şi mai ales să fie rezistenţi la stres şi lucru sub presiune. În plus, în zonele/comunitățile cu populaţie de altă etnie decât cea română, cunoaşterea şi a limbii acelei etnii şi a specificului etniei respective reprezintă un avantaj în desfăşurarea muncii sale pe teren.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.