BRAȘOV. Se apropie campania de dezinsecție, deparazitare și deratizare / „Rugăm cetățenii…”
Din 6 iulie vor începe etapele de dezinsecție, deparazitare și deratizare a domeniului public din luna iulie, în municipiul Brașov.
Campania este demarată de Primăria municipiului Brașov, în colaborare cu S.C. CORAL IMPEX S.R.L.,
Începând cu data de 6 iulie se vor efectua:
-Servicii de dezinsecție etapa a III-a – trei treceri , pe suprafața domeniului public și privat al Municipiului Brașov. Substanțele utilizate sunt: Cymina Plus, având substanță activă cipermetrin folosite pentru combaterea insectelor adulte și Biopren 50 LML, insecticid pentru combaterea larvelor, având substanță activă S-metopren.
„Rugăm cetățenii municipiului Brașov să efectueze serviciile de dezinsecție în spațiile deschise pe care le dețin (curțile interioare) concomitent cu serviciile de dezinsecție pe domeniu public”, a transmis purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov, Sorin Toarcea.
Începând cu data de 13 iulie se vor efectua:
-Tratamente pentru combaterea căpușelor în zonele de agrement (parcuri, locuri de joacă etc.) din municipiul Brașov. Substanța utilizată este : Deltatim Plus, având substanță activă deltametrin.
Începând cu data de 27 iulie se vor efectua:
– Servicii de deratizare – etapa a II – a, pe suprafața domeniului public și privat al Municipiului Brasov. Substanțele utilizate sunt: Agrorat Wax Block, având substanță activă brodifacoum, Colbrom Pasta, având substanța activă bromadilone, Deration Pellet, având substanță activă bromadilone.
Produsele menționate pentru serviciile de dezinsecție, deratizare și tratamente combatere căpușe se regăsesc în Registrul Național al Produselor Biocide avizate pentru profilaxia sanitar umană de către Ministerul Sănătății și fac parte din grupa Xn si Xi de toxicitate, iar produsele utilizate în aplicarea tratamentelor fitosanitare sunt omologate de Ministerul Agriculturii, conform reprezentantului Primăriei Brașov.
„Vă rugăm ca în perioada execuției tratamentelor pentru combaterea căpușelor și a serviciilor de dezinsecție pe domeniu public și privat să luați toate măsurile care se impun în vederea protejării familiilor de albine din municipiu.
În cazul în care condițiile meteorologice vor împiedica desfășurarea acestor acțiuni, perioada de efectuare a activităților va fi reprogramată”, a mai transmis Toarcea.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.