Expres

BRAȘOV. Se anunță spectacole aeronautice de zile mari

 

Sâmbătă, 1 iunie, Ziua Copilului, de la ora 10.00, la Aerodromul Ghimbav, începe „Braşov fAir” ediţia a II-a, parte a manifestărilor organizate de Academia Forțelor Aeriene „Henri Coandă”, în cadrul Săptămânii Universitare „Henri Coandă”. Festivalul cuprinde o expoziţie de tehnică militară, zboruri cu balonul de aer cald, competiţie de aeromodele, expoziţie de navomodele şi aeromodele, concursuri sportive, poligon de AirSoft, spectacol/concert pentru copii, loc de joacă pentru copii.

De asemenea, duminică, 2 iunie, tot începând cu ora 10.00, la Aerodromul Ghimbav, are loc show-ul aerian BrAShow – ediţia a II-a: evoluţii ale aeronavelor de luptă şi elicopterelor militare din cadrul Forţelor Aeriene Române, zbor al aeronavelor civile ale Aeroclubului României şi ale Şcolii Superioare de Aviaţie şi Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare Aerospaţială „Elie Carafoli”, salturi cu paraşuta, zbor cu planoare. Reprezentanții Forţelor Aeriene Române au anunţat vineri că mai multe aeronave de tip IAR-330 Puma, C-27J Spartan şi MiG-21 LanceR urmează să participe la spectacolul aerian.

În zona în care se ridică Aeroportul Brașov – Ghimbav a început de ieri festivalul Iron Dragons, prima ediție, festival aeronautic organizat cu sprijinul Consiliului Județean Brașov și al Primăriei Ghimbav, despre care puteți citi mai multe aici:

BRAȘOV. Eveniment spectaculos pe aerodromul Ghimbav și pe pista aeroportului

Pentru a veni în sprijinul celor care doresc să participe RATBV a prelungit linii de autobuz și a suplimentat capacitatea de transport.

BRAȘOV. Autobuze mai multe și mai mari pentru a ajunge la show-urile aeriene

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button