Expres

BRAȘOV. Școala înființată de Johannes Honterus împlinește 480 de ani

 

Cei  480 de ani trecuți de la înfiinţarea actualului Colegiu Naţional „Johannes Honterus” din Braşov, instituţie de învăţământ cu predare exclusiv în limba germană, vor fi sărbătoriți astăzi, printr-o ceremonie solemnă, în cadrul căreia se vor depune flori la statuia patronului spiritual al colegiului. Va avea loc și o întâlnire festivă, pentru a marca evenimentul, la care vor participa invitați din partea Ministerului Educației, Guvernului României, autorităților publice județene și locale, reprezentanți ai Inspectoratului Școlar și ai comunității evanghelice „J. Honterus”, ai FGDR, ai Alianței Colegiilor Centenare, ai Clubului Economic German, dar și parteneri educaționali, părinți, elevi și profesori. Gimnaziul umanist înfiinţat în 1541 de Johannes Honterus, umanist sas şi reformator religios al saşilor din Transilvania, a funcţionat fără întrerupere până în zilele noastre şi a jucat un rol deosebit în viaţa culturală a Transilvaniei, rămânând până astăzi o instituţie de prestigiu.
Johannes Honterus, născut Austen (n. 1498, Braşov – d. 23 ianuarie 1549, Braşov) a dobândit, datorită activităţii sale vaste şi multilaterale, încă din timpul vieţii, un meritat renume ce a depăşit graniţele ţării în care a trăit. Studiază la Viena, publică numeroase lucrări, predă şi editează manuale şcolare la Cracovia, capitala Poloniei, şi la Basel, centrul umanismului european din acel timp. În 1535 revine la Braşov pentru a se dedica reorganizării învăţământului local şi un an mai târziu înfiinţează a doua tipografie din Transilvania.
În cadrul reformei învăţământului, Johannes Honterus înfiinţează primul gimnaziu (liceu) din ţară, având prima clădire din România construită special cu destinaţie şcolară. Prima bibliotecă şcolară din ţară ia fiinţă aici, în 1542. Honterus elaborează un regulament de funcţionare a şcolii, „Constitutio Scholae Coronensis” (1543), cunoscut drept primul în spaţiul carpato-dunărean. Regulamentul şcolar redactat de Honterus menţionează primul catalog de bibliotecă din ţara noastră şi pune bazele primei organizaţii a elevilor, „Coetus Honteri”, în cadrul căreia, aceştia aveau multă libertate de decizie şi acţiune, cu scopul dezvoltării şi pregătirii lor pentru viaţa în societate.
În 1544, Valentin Wagner, colaboratorul lui Honterus şi rectorul liceului, întocmeşte prima matricolă şcolară din ţara noastră (1544-1810), adică primul catalog şcolar. Din acelaşi an  datează de altfel,  prima menţiune pe ţară a unui gimnaziu pentru fete.
De-a lungul timpului, şcoala a avut 467 de promoţii de absolvenţi. Există o lungă listă de personalităţi formate aici, întinsă pe aproape cinci secole.

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button