Expres

BRAȘOV. Schimbare: Va fi și show aviatic de Ziua Națională. Parada începe mai târziu

  • tricolor1.jpg
  • IMG_6370_275482.JPG
 

Programul manifestărilor dedicate Zilei Naționale a României se modifică. Dacă inițial, parada a fost anunțată de la ora 13.00, acum s-a anunțat că va începe la 14.30 și va include și un show aviatic cu avioane de vânătoare și elicoptere de luptă, potrivit unui comunicat al Prefecturii Brașov, care precizează că instituțiile publice și militare din Brașov au încheiat un protocol pentru ca activitățile festive să se desfășoare în condiții cât mai bune.

Astfel, Instituția Prefectului Județul Brașov, în parteneriat cu Consiliul Județean Brașov și Primăria Municipiului Brașov, cu sprijinul Garnizoanei Brașov au stabilit următorul program:   

Ceremonia militară și religioasă va începe, în data de 1 Decembrie, de la ora 14.15, cu întâmpinarea prefectului județului Brașov, însoțit de comandantul Garnizoanei Brașov. Locul desfășurării acestei activități este Bulevardul Eroilor, zona Piața Tricolorului (Modarom).

După prezentarea onorului și salutul drapelului de luptă, fanfara militară și garda de onoare vor intepreta Imnul Național al României, după care va fi oficiat serviciul religios.

Urmează alocuțiunile oficialităților.

Defilarea personalului și a tehnicii va începe de la ora 15:00, pe traseul: giratoriul Livada Poștei – Teatrul Sică Alexandrescu.

Detașamentul va fi format din comandant, drapele de luptă, precum și din 17 plutoane de câte 19 militari din structurile MApN și MAI. Vor fi prezentate 11 mijloace tehnice ale Brigăzii 2 Vânători de Munte „Sarmizegetusa”, trei ale Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, patru ale Inspectoratului de Jandarmi Județean Brașov și ale Grupării Mobile de jandarmi „Burebista”, opt ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Țara Bârsei” Brașov, două mijloace tehnice ale Poliției Locale Brașov, un mijloc tehnic al SRI, precum și trei plutoane de la Academia Forțelor Aeriene Brașov.

De asemenea, la eveniment va participa și Spitalul Militar de Urgență „Regina Maria” Brașov, cu asigurare medical reală, stand de prezentare și cu o ambulanță de tip C (terapie intensivă) în coloana autospecialelor MApN. 

Pe aleea pietonală dintre Parcul Nicolae Titulescu și Bulevardul Eroilor, între 14.00 și 16.00, instituțiile din M.Ap.N și M.A.I. își vor prezenta dotările specifice: tehnică, armament și echipamente esențiale.

La ora 19.00 este programată „retragerea cu torțe”, una dintre activitățile tradiționale ale Brigăzii 2 Vânători de Munte „Sarmizegetusa”.

Traseul detașamentului de onoare, condus de un ofițer și compus din patru plutoane a câte 43 de militari, va fi: Biserica Neagră – Strada Mureșenilor – Bulevardul Eroilor – Comandamentul Brigăzii 2 Vânători de Munte „Sarmizegetusa” – Sala Patria.

Noutatea în acest an, față de anul trecut, dacă vremea va permite, va consta în survoluri aeriene deasupra Brașovului, avioane și elicoptere militare și civile, precum MiG21 LancheR și IAR 330 Puma Socat, din dotarea Forțelor Aeriene Române, respectiv avioane civile aparținând Clubului Teritorial Brașov, precum AN-2, PZL-104, VILGA, IAR 46, ZLIN 526.
De asemenea, va avea loc defilarea trupelor terestre ale Garnizoanei, dar și aterizarea la punct fix a unui parașutist de la Aeroclubul Teritorial Brașov”, se arată în comunicat.

Anul trecut, a avut loc și un mic show aviatic, iar un parașutist a aterizat în zona de defilare, aducând un tricolor imens.

Citiți și:

BRAȘOV. Ce au mai pregătit autoritățile pentru 1 decembrie, când se aprind luminile de Sărbători

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare