Expres

BRAȘOV. „Scântei” la ședința Consiliului Local, de la viitoarea alee pietonală din spatele hotelului Aro Palace

 

Un proiect de anvergură, despre care am scris și în ediții anterioare, a fost demarat în spatele hotelului Aro, pe str. Sf. Ioan – sector str. M. Sadoveanu – str. Mureșenilor. Acolo trebuie introduse în subteran rețelele aeriene de pe clădiri, se va înlocui asfaltul degradat cu calupuri de bazalt și se va amenaja o alee pietonală.

Primarul George Scripcaru a propus pe 26 iulie, în cadrul Comisiei de Circulație ca strada Sfântul Ioan să fie reamenajată, astfel încât să devină pietonală de la intersecția cu strada Republicii până pe strada Mureșenilor. Această propunere a venit în contextul în care se analizează ideea de transformare a parcării de pe strada Sfântul Ioan într-o piațetă.
Vineri, în cadrul ședinței ordinare a Consiliului Local, consilierul Cristian Macedonschi a precizat că mai bine se amenaja în zonă o parcare subterană, dar primarul George Scripcaru a explicat că nu ar fi fost posibil.

„A fost inițiat un proiect acum câțiva ani pentru o parcare subterană, dar nu s-a putut implementa, pentru că sunt racorduri de gaz și alte utilități care alimentează zona istorică și care nu pot fi montate în altă zonă. Se lucrează la extinderea pietonalului spre Sf. Ioan cu legătură spre Mureșenilor, pentru că centrele trebuie să devină cât mai mult pietonale”, a declarat edilul.
El a amintit și de proiectul privind amenajarea unei piețe publice în spatele fostei Bănci Agricole, după modelul Pieței Enescu.

CITIȚI ȘI:

BRAȘOV. Primăria vrea piaţetă şi pietonală în spatele hotelului Aro Palace


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button