BRAȘOV. Sărbătoarea Mestecenilor la Cristian
Iubitorii tradiţiei sunt invitaţi astăzi, la Sărbătoarea Mestecenilor din comuna Cristian. Pe vremuri, feciorii satului se organizau în ceată și se duceau în pădure după mesteceni, pentru a-i aduce acasă și pentru a-i „bate” la porțile fetelor de măritat. Ceata de flăcăi era condusă de un vătaf, care era ales de către ceilalți feciori, iar conform tradiției, vătaful poate fi ales doar o dată în viață și doar pentru un an de zile.Cu o zi înainte de Rusalii, feciorii treceau cu carul tras de boi sau cai sau chiar călare unii dintre ei, pe la fiecare fată de măritat din sat, punându-i la poartă un mesteacăn, în acest fel arătându-se că acolo este o fată de măritat.În urma „baterii” de mesteceni la porțile fetelor de măritat, acestea erau invitate de către feciori la Balul Mestecenilor. Balul era întotdeauna foarte așteptat întrucât se alegea Prințesa Balului – cea mai frumoasă fată din sat.
În acest an, evenimentul va începe la ora 10.00 cu pregătirea mestecenilor, în curtea Sălii de evenimente a comunei Cristian, urmând Parada pe străzile comunei și „baterea” mestecenilor la porțile fetelor de măritat. Evenimentul, ce precede Sărbătoarea Rusaliilor la etnicii sași, se încheie seara cu Balul Mestecenilor.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.