Brașov. Sărbătoarea cărții și a muzicii

În Aula Magna a Universității Transilvania are loc la această oră deschiderea oficială a Târgului Internațional de Carte și Muzică, ajuns la cea de-a VII-a ediție, manifestare inconfundabilă și emblematică pentru viața culturală a orașului și a țării, care, în acest an, inaugurează lunga serie a evenimentelor dedicate aniversării celor 775 de ani de atestare documentară a Brașovului. Ca o „Bunăvestire” în cultura românească, Târgul Internațional de Carte și Muzică continuă tradiția celor șase ediții anterioare pe aceleași coordonate: carte-muzică-pictură-grafică-tradiții, organizatorii, Asociația „Libris Cultural”, Primăria Municipiului Brașov, Consiliul Județean și Universitatea Transilvania, rezervând participanților surprize dintre cele mai plăcute. Desfășurându-se timp de patru zile, până duminică, Târgul oferă vizitatorilor zilnic, între orele 10.00 – 19.00, producțiile editoriale și discografice ale celor mai importante edituri și case de discuri din România, la această ediție fiind amenajate 65 de standuri expoziționale.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




