Expres

BRAȘOV. Șantierele de la Spitalul Județean ar putea fi închise la vară

 

Lucrările de reabilitare a Corpului B al Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) și cele de extindere a Unității de Primiri Urgențe (UPU) de la parterul unității ar putea fi finalizate în circa trei luni, a anunțat președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștei, într-o conferință de presă, răspunzând întrebărilor jurnaliștilor.

Consiliul Județean a deschiș șantierul de reabilitare a Corpului B al spitalului în 2017, iar proiectul a fost apoi preluat de Compania Națională de Investiții (CNI), valoarea fiind de aproximativ 28 milioane de lei. Ar fi trebuit să fie gata deja, dar au apărut tot felul de piedici, începând cu starea, neanticipată, a structurii de rezistență.. Tot îm circa trei luni ar urma să fie gata și lucrările la noua Unitate de Primiri Urgențe a SCJU Brașov, investiție derulată de Ministerul Sănătății, cu finanțare de la Banca Mondială, și începută în 2019.

„Au apărut unele modificări față de proiectul inițial de reabilitare a corpului B. Au existat și perioade de întrerupere, ritmul lucrărilor fiind afectat și de pandemia de coronavirus”, a declarat Adrian Veștea.

Extinderea şi modernizarea Unităţii de Primiri Urgenţe din cadrul SCJU Braşov a ajuns în fază finală de execuţie şi înseamnă construirea unei clădiri cu două niveluri, subsol şi parter, alipite de corpul principal existent, realizându-se conexiunea lor. Astfel, vor fi create spaţii suplimentare care să asigure în mod corespunzător funcţiunile pe care le are o unitate de Primiri Urgenţe la nivel judeţean şi regional. Acest proiect, care reprezintă mult mai mult decât o dublare a spaţiului alocat UPU, va crea condiţii foarte bune din punctul de vedere al intervenţiilor de urgenţă de care vor beneficia pacienţii. Nu doar clădirea UPU va fi una modernă, funcţională şi care respectă toate cerinţele actuale de siguranţă, ci şi dotarea ei cu aparatură şi echipamente medicale, aspect deja rezolvat de Consiliul Judeţean printr-un proiect cu finanţare europeană accesat în 2019, în valoare de peste 6,7 milioane de lei.

În ceea ce priveşte reabilitarea şi modernizarea Corpului B al Spitalului Judeţean, aceasta a ajuns la nivelul parterului şi la subsol, după ce cele cinci etaje ale clădirii au fost finalizate şi date în folosinţă gradual, începând din august 2019. În prezent se lucrează la partea de finisaje interioare. Construcţia noii Unităţi de Primiri Urgenţe şi modernizarea Corpului B sunt lucrări interconectate, având în vedere că parterul va asigura legătura dintre UPU şi spital, iar la subsol vor fi amenajate vestiarele destinate personalului medical şi alte spaţii tehnico-administrative.

Articole asemănătoare

Foto: arhivă


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button