Expres

BRAŞOV. „Să păstrăm parcul curat pentru copii”

 

Poliția Locală Brașov a lansat o campanie ce vizează menținerea unui mediu curat în spațiile de joacă pentru copii prin respectarea celor mai elementare reguli de bun-simț. Campania a fost intitulată sugestiv „Păstrează parcul curat pentru copii” și a venit ca urmare a unei propuneri venite din partea unei brașovence care își dorește ca toată lumea să repecte regulile din incinta locurilor de joacă.

Așadar, pe toată perioada lunii august, polițiștii locali vor continua să supravegheze menținerea ordinii și liniștii publice în parcurile brașovene și le vor reaminti brașovenilor, în primul rând, că este interzis fumatul și consumul de alcool în locurile de joacă. Flayerele pe care le vor împărți polițiștii locali includ câteva reguli de bun simț, legate de menținerea curățeniei în zonele de joacă destinate copiilor. Astfel, flayerul conține și mesaje precum „Nu aruncați mizeria pe jos! Folosiți coșul de gunoi!” sau „Nu distrugeți mobilierul urban!”. 

Amenzi de peste 100.000 de lei

În municipiul Brașov sunt funcționale peste 200 de locuri de joacă și parcuri, distribuite pe cartiere, dar și în zona centrală a orașului – spații care se află sub supravegherea agenților în vederea menținerii ordinii și liniștii publice. „Această campanie reprezintă doar o parte a acțiunilor desfășurate de Poliția Locală Brașov, ce vizează menținerea unui mediu civilizat și curat prin derularea unor activități de prevenție, dar si de luarea măsurilor legale care se impun vizavi de cei ce încalcă normele civice de conviețuire. Astfel, agenții de la Biroul 1 – Centru, Biroul 2 – Bartolomeu, Biroul 3 – Tractorul și Biroul 4 – Astra au aplicat de la începutul anului aproape 700 de amenzi în valoare totală de aproape 100.000 de lei pentru consum de alcool pe domeniul public, 13 sancțiuni (6.200 lei) pentru fumat în spații interzise de lege, dar și peste 120 de sancțiuni pentru nestrângerea mizeriei făcute de câinii scoși la plimbare ori pentru aceia care nu au înțeles că animalelor de companie le este interzis accesul în parcuri. Iată, un motiv în plus le readucem aminte brașovenilor că orice cetățean care sesizează faptul că sunt persoane care încalcă normele de conduită și produc disconfort celorlalți locuitori pot apela la Poliția Locală Brașov”, a subliniat directorul Poliției Locale, Nicolae Aldea.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button