Expres

BRAȘOV. S-au dat amenzi pentru PRAFUL de pe ȘANTIERE!

 

Polițiștii locali de la Biroul Disciplina în construcții au aplicat primele amenzi dezvoltatorilor imobiliari care nu au respectat dispozițiile Regulamentului de bune practici privind măsuri concrete pentru controlul prafului și emisiilor de pulberi din construcții și demolări.

Sancțiunile se dau în cazul lipsei plaselor de protecție pentru împrejmuirea șantierului sau pentru inexistenta schelelor, pentru depozitarea deșeurilor rezultate din demolări direct pe sol și nu în containere, murdărirea carosabilului de către mașinile care ies cu roțile murdare din șantier sau pentru absența jgheaburilor de eliminare în exterior a deșeurilor din clădirile aflată în construire.

„Imediat după intrarea în vigoare a Hotărârii 184/25.03.2021 care completează HCL 153/2015, polițiștii locali au demarat verificările șantierelor din cartierul Tractorul. În primele zile de control, trei dintre investitori au fost sancționați pentru lipsa plaselor de protecție a clădirilor aflate în construcție, dar și a jgheaburilor de eliminare a materialelor reziduale. Valoarea totală a amenzilor a fost de 7.500 de lei. Acțiunile vor continua toată săptămâna pe zona Tractorul, după care va fi vizat cartierul Bartolomeu, și mai apoi tot municipiul Brașov”, a informat purtătorul de cuvânt al Poliției Locale Brașov, Anca Lăutaru.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button