BRAȘOV. S-a înfipt cu mașina, prin gard, în pompa de benzină
Un incident care putea să aibă consecințe grave s-a produs joi, aproape de miezul nopții, nu pe o arteră rutieră din Brașov, ci într-o stație de combustibili de pe Hărmanului. Șoferul unui autoturism Opel a pătruns prin gardul stației și s-a „înfipt” vijelios chiar într-o pompă de benzină. Mașina a fost serios avariată în partea din față, șoferul e nevătămat, dar a existat pericol de incendiu și explozie.
Din cele aflate pe surse, conducătorul auto avea alcoolemie de 0.85, iar dacă e așa, e plauzibil ca starea bahică să-l fi împins să apese pedala de accelerație și să-l fi făcut și să piardă controlul volanului.
„Posibil să fi avut viteză prea mare pe Strada Crinului și la intersecția cu strada Rozelor nu a mai putut vira spre str. Hărmanului din cauza vitezei, și așa a pătruns prin gard, direct în stația peco oprindu-se în pompe”, spune Robert Gal, administratorul unui grup de Telegram dedicat informațiilor rutiere, unde au fost postate pozele pe care le vedeți în galeria foto.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.