Expres

BRAŞOV. S-a ales cu 500 de lei amendă pentru anunţurile lipite pe copaci

 

Până la 5.000 de lei este sancţiunea ce poate fi aplicată celor care nu respectă regulile privind publicitatea şi lipesc anuţuri pe unde apucă. Aşa a pățit și un prahovean de 29 de ani, care a fost surprins în flagrant de echipa de intervenție a Poliţiei Locale Braşov, în timp ce își fixa colile de hârtie cu mesaj publicitar pe copaci, dar și pe stâlpii de susținere pentru rețeaua de contact troleibuze (care aparțin domeniului public și se află în administrarea Regiei Autonome de Transport Brașov – RATBV).

Astfel, la sfârșitul săptămânii, bărbatul a fost întrerupt de agenţi din ctivitatea ilegală. Prahoveanul apucase să lipească şase din afişele pe care le avea la el, pe Bulevardul Saturn, când l-au descoperit agenții de la Locală. Pentru săvârșirea contravenției de afișaj în locurile neautorizate, bărbatul a fost sancționat pecuniar cu 500 de lei, în conformitate cu HCL 149/2017 care prevede că pe raza municipiului Brașov este interzisă lipirea, scrierea sau expunerea de afișe sau anunțuri în alte locuri decât panourile speciale pentru afișaj.

După ce a primit amenda, bărbatul a trebuit să şi îndepărteze afișele pe care le-a lipit și să curețe stâlpii, de resturile de hârtie ce îi aparțineau.

De câteva luni bune, în contextul în care din ce în ce mai multe persoane postează publicitate în oricare alte locuri, decât în cele avizate și acreditate, Poliția Locală Brașov desfășoară o serie de Planuri de Măsuri pentru combaterea afișajului ilegal pe raza municipiului, în special pe stâlpii care aparțin domeniului public, dar care se află în administrarea RATBV, mai ales că între cele două entități este parafat un protocol de colaborare. 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button