BRAȘOV. Roxana Mînzatu, propusă la Ministerul Fondurilor Europene
Brașoveanca Roxana Mînzatu a fost nominalizată, în această seară, de conducerea PSD la Ministerul Fondurilor Europene. Ana Birchall, care este, în prezent, ministru interimar al Justiţiei, este propunerea PSD pentru portofoliul eliberat de Tudorel Toader, în urma remanierii guvernamentale din urmă cu o lună şi jumătate. Conducerea PSD a mai decis să îl propună pe Titus Corlăţean pentru postul de vicepremier eliberat de Viorel Ştefan, după ce acesta din urmă a fost numit la Curtea Europeană de Conturi. Pentru portofoliul românilor de pretutindeni, Natalia Intotero, care a demisionat când a candidat la europarlamentare, a fost propusă de colegii din partid să continue la minister, în condiţiile în care nu a câştigat un mandat de eurodeputat.
Deciziile au fost validate, marţi seară, în şedinţa Comitetului Executiv Naţional al PSD.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.