BRAȘOV. ROADPOL Safety Days. Peste 2.200 de vehicule verificate în ultimele zile
Polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, prin Serviciul Rutier, Serviciul de Ordine Publică și Biroul de Analiză și Prevenire a Criminalității, au desfășurat acțiuni care au vizat atât activități preventiv-educative, cât și acțiuni de impunere a legii, precum combaterea excesului de viteză, conducerea sub influența băuturilor alcoolice ori a substanțelor psihoactive, folosirea necorespunzătoare a telefonului mobil, neportul centurii de siguranță sau traversarea neregulamentară a drumului public.
Acțiunile au avut loc în perioada 16 – 22 septembrie, în cadrul Proiectului ROADPOL Safety Days, destinat conștientizării tuturor categoriilor de participanți la traficul rutier cu privire la riscurile la care se expun în situația în care nu respectă normele rutiere.
Polițiștii au utilizat echipamentele video de supraveghere a traficului rutier și de măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor, aparatele etilotest, etilometru și drugtest.
„În acest context, au fost verificate aproximativ 2.200 de vehicule, iar pentru abaterile constatate polițiștii au aplicat 946 sancțiuni contravenționale, dintre acestea 156 fiind aplicate pentru nerespectarea prevederilor privind portul centurii de siguranță și 21 pentru nerespectarea prevederilor referitoare la utilizarea telefonului mobil.
De asemenea, polițiștii au constatat 16 infracțiuni, dintre acestea 13 infracțiuni la regimul rutier și 3 pentru săvârșirea unor infracțiuni de altă natură, în toate cazurile fiind întocmite dosare penale, instrumentate sub coordonarea unităților de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.
Totodată, polițiștii au reținut 43 de certificate de înmatriculare și 94 permise de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice”, a informat purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, comisar Alina-Maria Ivan.
Polițiștii de la Biroul de Analiză și Prevenire a Criminalității au distribuit flyere participanților la traficul rutier, ce conțineau mesaje precum „NU TE GRABI SĂ AJUNGI LA EI!”, „ALCOOLUL LA VOLAN DĂUNEAZĂ GRAV VIEȚII ȘI LIBERTĂȚII!” și „ȘI ÎN TRAFIC VIOLENȚA ESTE ARMA CELOR SLABI”, etc..
Participanții la traficul rutier au fost informați cu privire la faptul că excesul de viteză, respectiv viteza neadecvată condițiilor de drum, trafic sau meteo-rutiere, se află pe primul loc în ierarhia cauzelor generatoare de accidente rutiere din culpa conducătorilor auto.
Un alt aspect foarte important dezbătut a fost acela referitor la faptul că alcoolul dăunează grav siguranței rutiere.
RECOMANDĂRI
În calitate de pieton:
Asigură-te înainte de a trece strada că semaforul arată culoarea verde și nu se apropie mașini în viteză. Este posibil ca acestea să nu mai poată opri în siguranță!
Traversează numai prin locurile permise! Nu-i surprinde pe conducătorii auto cu traversări neașteptate. S-ar putea ca aceștia să nu-ți observe intențiile!
Nu uita că trecerea de pietoni este un loc pentru traversare, nu pentru plimbare!
Nu vorbi la telefon și renunță la dispozitivul hands-free atunci când traversezi strada!
În calitate de conducător auto:
Permite intrarea în circulație, de pe o arteră laterală fără prioritate a unui vehicul care așteaptă de mult timp. Fă acest lucru dacă circulația îți permite!
Nu admonesta și nu înjura alt șofer care a comis o greșeală! Și tu poți să greșești!
Fii tolerant cu cei care sunt începători sau cei care conduc mașini cu inscripția “ȘCOALĂ”. Și tu ai fost ca ei!
Dacă mașina din fața ta întârzie să plece de la semafor, ai răbdare și nu claxona cu disperare!
Nu parca pe locurile destinate persoanelor cu dizabilități fizice dacă nu te încadrezi în această categorie!
Atunci când parchezi asigură-te că nu ai blocat circulația pietonilor sau mașinilor!
Un semn de invitație făcut cu mâna unui pieton care intenționează să traverseze drumul prin locurile permise este o manifestare de politețe.
Respectul nu trebuie să fie condiționat de marca mașinii sau stilul de condus al fiecăruia.
În calitate de biciclist:
Circulă numai prin locurile destinate bicicliștilor (piste sau marginea drumului).
Nu circula cu viteză pe lângă pietoni! Mișcările bruște ale acestora ar putea să-ți pericliteze siguranța fizică.
Nu traversa pe trecerea de pietoni mergând pe bicicletă!
Dotează-ți bicicleta corespunzător și semnalizează atunci când schimbi direcția de mers! Nu îți dovedi priceperea de biciclist prin “cascadorii” care pun în pericol siguranța ta fizică sau a celorlalți participanți la trafic.
FOTO – ARHIVĂ
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.