Expres

BRAȘOV. Reprezentanții Castelului Bran se solidarizează cu turiștii care trebuie să străbată DN 73

 

DN 73, care leagă Braşovul de Argeş, este un coşmar pe porţiunea care duce dinspre Braşov spre Bran. A fost plin de gropi ani la rând, iar acum lucrările de reparaţii se derulează în ritm de melc, când nu stagnează de-a dreptul. Reprezentanţii Castelului Bran, obiectiv aflat pe acest traseu, se solidarizează cu turiştii şi protestează în mod inedit faţă de această situaţie, prelungind programul fără taxa suplimentară.

Nici un termen anunţat până acum nu a fost respectat de constructor. Este cel mai circulat drum turistic din Braşov, fiind tranzitat în weekend de 15.000 de maşini. De doi ani, starea drumului îi afectează nu doar localnici şi pe cei care fac naveta, dar şi turismul (pe turişti şi pe administratorii hotelurilor, pensiunilor, restaurantelor şi obiectivelor turistice). Paradoxal, de când au început lucrările de reabilitare, e şi mai rău. Pe o porțiune de opt kilometri, şoferii sunt nevoiți să oprească la șase semafoare montate pe marginea șoselei, pe care se vede arareori picior de muncitor.

„Ne cerem scuze pentru pentru toate mizeriile prin care trebuie să treceți ca să vă puteți bucura de un sfârșit de săptămână binemeritat la munte. Până la mijlocul lunii noiembrie 2018 când, conform știrilor difuzate de mass-media, se vor ridica restricțiile de circulație pe DN73, indiferent de stadiul lucrărilor, am hotărât să împărțim cu dumneavoastră costurile acestei situații inacceptabile create de autorități, prelungind cu o oră programul de funcționare a Castelului Bran. Astfel, în zilele vineri, sâmbătă și duminică, ultima intrare de vizitare va fi ora 17.00, fără a aplica tariful special de after hour. Protestăm încă o dată față de situația inadmisibilă, intolerabilă și periculoasă creată de autorități și de firmele executante care execută lucrările de reabilitare a DN73, pe tronsonul Râșnov-Bran, situație de natură a aduce grave prejudicii economiei celei mai importante destinații turistice din România”, a anunţat Bogdana Balmuş, PR Castelul Bran. Potrivit acesteia, cei peste 1 milion de vizitatori care vin la Castelul Bran sunt consumatorii de servicii cazare, de mâncare, transport; toate acestea se pierd pentru că ei pierd mult prea mult timp în trafic.

După 15 noiembrie trebuie ridicate restricţiile

Între staţiunile Râşnov şi Bran se lucrează pe şase tronsoane diferite şi din acest motiv sunt amplaste semafoare. Din cauza lucrărilor circulaţia este un coşmar, având în vedere că drumul are o singură bandă pe sens şi este nevoie ca traficul să se desfăşoară alternativ. Practic se circulă mai rău ca pe DN 1 pe Valea Prahovei, iar şoferii stau cu orele în trafic.
Constructorul, asocierea de firme AZVI SA – STRACO GRUP SRL – PIOMAR Development – Tractebel nu a respectat până acum nici unul dintre termenele anunţate, nici măcar pentru mici tronsoane.  Reprezentanții CNAIR anunță că termenul de finalizare al lucrărilor pe tronsonul Râșnov – Bran a fost decalat până în luna iulie 2019. „Întârzierile au fost provocate de greutatea cu care s-u obţinut mai multe acorduri de mediu sau de autorizații de construcții”, spune Alin Șerbănescu, purtător de cuvânt CNAIR, care reaminteşte că firmei care face lucrările i s-a acordat răgaz până anul viitor în luna iulie. În cazul în care nu va finaliza și va continua cu această situație, va fi penalizat.
Oricum, restricţiile de pe DN73, inclusiv semafoarele, urmează să fie ridicate după data de 15 noiembrie, când constructorul are obligaţia de a preda circulaţiei drumul, chiar dacă lucrările nu vor fi definitivate. Pe durata sezonului rece drumarii braşovenii trebuie să poată desfăşura activitatea de deszăpezire pe toate drumurile din județ. Lucrările vor fi reluate apoi în primăvară când se speră că se va turna stratul final de asfalt.

Citiți și:

 BRAŞOV. Pe DN 73 se lucrează, dar cu încetinitorul


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button